Casa de Cultură „Constantin C. Giurescu” va găzdui pe timpul Postului Paștelui o serie de conferințe numite sugestiv „Întâlniri sub semnul Filocaliei”, în cadrul cărora vor conferenția personalități printre care părintele Mihail Milea și viitorul Arhiepiscop al Buzăului și Vrancei, dacă acesta va accepta invitația. „Sala de festivități a Casei de Cultură din Odobești funcționează într-o clădire în care în anii â50 a activat neoficial un fel de oficiu de ideologizare, prin faptul că acolo avea locuința de serviciu comisarul politic, care conducea efectiv orașul Odobești. Tot în acea clădire au avut loc în acea perioadă procese populare în care erau înfierați marii proprietari pentru că refuzau să se înscrie în Partidul Comunist Român și în fostele colhozuri. A venit timpul ca prin acest imobil să pătrundă în oraș și cuvânt ziditor de suflet. Această serie de conferințe organizate în premieră la Odobești are ca scop apropierea tinerei generații de lumea tainică a Filocaliei”, ne-a spus Romeo-Valentin Muscă, directorul Casei de Cultură.
Ideea întâlnirilor nu este nouă, dar este pentru prima dată când în Vrancea o instituție de cultură va organiza un ciclu de conferințe așezat sub semnul Filocaliei. Pentru cei care nu știu, Filocalia este o colecție de scrieri duhovnicești din cei mai importanți sfinți părinți ortodocși. În limba română, seria integrală a scrierilor filocalice a fost tradusă de pr. Dumitru Stăniloae și publicată în 12 volume. Pe parcursul conferințelor, în Foierul Bibliotecii din Odobești vor fi expuse cele 12 volume și imagini cu versiuni în alte limbi și copii după vechi traduceri românești.