Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633

Diplomă de excelenţă pentru „moş Lungu“, din partea ministrului Apărării


   Sublocotenent (rtr) Ioan Lungu, care a împlinit în noiembrie anul trecut venerabila vârstă de 100 de ani, va fi, joi, în centrul atenției. La ora 12.00, în Sala Mare a Cercului Militar Focșani, va avea loc o ceremonie militară, în cadrul căreia comandantul Garnizoanei, general de brigadă Adrian Tonea, îi va înmâna acestuia „Diploma de excelență” și „Fotografia de onoare”, oferite de ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, în semn de apreciere pentru faptele eroice dovedite în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
   Veteranul de război Ioan Lungu, care a fost și consilier local, a devenit în luna octombrie a anului trecut, cetățean de onoare al municipiului Focșani. Acest titlu i-a fost conferit de plenul Consiliului Local, în cadrul ședinței ordinare care a avut loc la Primăria Focșani. Acest titlu i-a fost oferit lui „moș Lungu”, cum este cunoscut în urbe, întrucât „prin activitatea sa a contribuit la imaginea pozitivă a municipiului Focșani în lume”
   Tot în luna octombrie a anului trecut, Ioan Lungu a fost avansat la gradul de sublocotenent (r), el primind inclusiv Emblema de Onoare a Armatei României, cu ocazia aniversării a 150 de ani de la înființarea Ministerului Apărării Naționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?