Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635
Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635

Ponta: Când oamenii politici au atribuţii în numirea şefilor de parchete, apare un element politic


   Premierul Victor Ponta a declarat, marți, că ministrul Justiției, ca și președintele țării, indiferent cine sunt aceștia, sunt oameni politici, iar atunci când oamenii politici au atribuții în numirea șefilor de parchete, „inevitabil apare un element politic”. „Pentru că ministrul Justiției, ca și președintele țării, indiferent cine sunt, nu personalizez pentru că vor fi alți președinți și alți miniștri ai Justiției, sunt oameni politici. În momentul în care oamenii politici au atribuții în numirea șefilor de parchete, inevitabil apare un element politic. Or propunerea mea a fost: «Haideți să facem procurorii cu adevărat independenți, nu doar în forma actuală, ci mai multă independență, să nu mai existe control ierahic, să nu mai avem de fiecare dată impresia că cine are procurorul sau cine numește procurorul general, practic, controlează toți procurorii până jos, la ultima unitate de parchet de pe lângă judecătorie”, a spus Ponta, după ce a participat la ședința Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
   Ponta a precizat că trebuie spus foarte clar că ministrul Justiției este om politic, care se ocupă de politici publice, de politici penale, dar nu are atribuții în numirile de procurori. Premierul a explicat că decizia privind numirile de procurori șefi trebuie luată la nivel clar, de principiu. „Am mai spus un lucru, dacă facem și luăm această decizie, o luăm pentru viitor și o luăm la nivel clar, de principiu, pentru că altfel ajungem în situații ridicole, în care în 2005 spunem că ministrul Justiției e bun să propună, în 2013 zicem că nu mai e bun să propună, în 2017 iar e bun, or lucrul ăsta nu poate să arate decât neseriozitate și instabilitate”, a spus Ponta.
   Premierul a reafirmat că nu mai trebuie să existe control ierarhic și ideea de subordonare, dând ca exemplu situația din Italia, unde politicienii nu știu cine este procuror general, pentru că nu au treabă directă cu procurorul general, acesta fiind doar șeful Parchetului General. 
   Premierul a adăugat că în ședința Secției pentru procurori a CSM s-a discutat și despre respingerea celor două propuneri pentru procuror general și procuror-șef al DNA, precizând că ministrul Justiției va declanșa o nouă procedură de selecție.
   Ministrul Justiției, Mona Pivniceru, a anunțat, marți, că săptămâna viitoare va fi declanșată o nouă procedură de selecție a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a șefului Direcției Naționale Anticorupție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?