Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Kevin Costner a vorbit despre filmările în România


   Actorul Kevin Costner, protagonist al miniseriei „Hatfields & McCoys”, filmată în România anul trecut, a vorbit într-un interviu acordat ProTV Magazin despre modul în care au decurs filmările și despre spiritul românilor, care i-au primit și sprijinit necondiționat pe membrii echipei de producție. Pasionat de istorie, actorul a declarat în interviu că acesta a fost, de altfel, unul dintre motivele pentru care a ales să joace în această miniserie, unde interpretează rolul lui Devil Anse Hatfield, care, alături de Randall McCoy (Bill Paxton), revine acasă după încheierea Războiul Civil. „Åžtiam, probabil, mai multe decât omul de rând, pentru că sunt pasionat de istorie. Åžtiu ce s-a întâmplat în acele vremuri și participanții îmi sunt familiari. Dar, evident, când am început să aprofundez problema, am aflat mai multe. Mi-a plăcut scenariul foarte mult. Am început să mă interesez de problemele socio-economice ale perioadei, lucru care m-a ajutat să înțeleg de ce se întâmplau anumite lucruri”, spune actorul.
   O poveste americană filmată în România, miniseria „Hatfields & McCoys” s-a bucurat de sprijinul românilor pe toată perioada în care s-au desfășurat filmările. „Suntem foarte bucuroși că românii ne-au primit și ne-au sprijinit. Povestea trebuia să fie vedeta filmului nostru, pentru că nu am vrut mare tam-tam pentru nimic. Am mers acolo, am început filmările în septembrie și le-am terminat în jur de 17, 18, poate 19 decembrie. A fost dificil”, își amintește Kevin Costner.
   Acesta a adăugat că, în cazul în care filmările s-ar fi desfășurat în Statele Unite ale Americii, echipa actorilor ar fi fost mai mare, astfel că găsirea interpreților a fost una dintre dificultățile cu care s-a confruntat echipa de producție. „La un moment dat, am rămas fără oameni care să vorbească engleza, ceea ce a creat o problemă la producție, la final, când trebuia să le dăm oamenilor o voce nouă. Când scoți ceva de unde trebuia să fie, te vei confrunta cu anumite probleme logistice”, spune Costner.
   Însă, subliniază acesta, România a oferit exact cadrul de care aveau nevoie pentru filmarea miniseriei, care s-a bucurat de un mare succes. Peisajul carpatin, foarte asemănător cu cel din Kentucky și Virginia de Vest, a contribuit la o redare cât mai exactă a contextului geografic. „Seamănă cu zona muntoasă, altfel nu am fi mers acolo, nu aveam de ce să călătorim atât dacă nu ar fi existat niște asemănări, e de la sine înțeles”, spune Kevin Costner.
   Mai mult, actorul se declară surprins de maniera de lucru românească. „Mi-a plăcut foarte mult cât de mult munceau oamenii. A trebuit să ducem 25 de cai undeva și i-am întrebat dacă ne pot ajuta. «Îi puteți duce acolo la ora 12.00?». «Da». Ceea ce nu ne-au spus, însă, a fost că trebuia să înceapă munca la 8.00 dimineața sau la 6.00 ca să ducă toți cei 25 de cai acolo, pentru că aveau o singură rulotă cu care să-i transporte. Fac lucrurile în stilul vechi. Ne-au spus că da, îi pot duce acolo, dar le-a luat toată noaptea pentru a pune la punct totul. La un moment dat, încercam să duplicăm un copac. Nu știu de ce vă spun asta, dar încercam să duplicăm un copac. unde discutau bărbații, am vrut să refilmăm scena. Așa că am tot căutat un copac care să aibă forma care ne trebuia. Trebuia să semene, pentru că, altfel, oamenii aveau să-și dea seama. Ne-am tot chinuit și, într-un final, departamentul de artă a spus: «De ce să nu mergem acolo, tăiem copacul și îl aducem aici?». Așa ceva nu se face în America. Nu i-am lăsat să facă asta, dar asta era mentalitatea, pe principiul «Ce trebuie să facem? Asta o să facem. O să tăiem copacul și îl aducem aici»”, a mai spus Kevin Costner.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?