Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Impozitele pentru autoturisme nu se modifică în 2013


   Impozitele locale pentru autoturisme nu vor fi majorate în 2013 cu nivelul inflației din ultimii trei ani. Nivelul taxelor și impozitelor locale care vor fi aplicate de primării în acest an a fost stabilit de guvern în ultima ședință de anul trecut, iar actul normativ a fost publicat în ultima zi lucrătoare din 2012. Potrivit hotărârii de guvern publicate în Monitorul Oficial, orice modificare ulterioară a taxelor și impozitelor locale putea fi realizată doar până la 31 decembrie. „Autoritățile deliberative ale administrației publice locale completează, modifică și/sau abrogă, după caz, hotărârile adoptate cu privire la stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2013, până la data de 31 decembrie 2012, pentru a asigura corelarea cu prevederile Legii 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele ale prezentei hotărâri”, se arată în actul normativ.
   Referitor la impozitele pentru autovehicule, actul normativ arată că acestea au fost modificate în 2011 și nu au fost indexate deoarece de la data adoptării lor au trecut mai puțin de trei ani. Indexarea a fost realizată conform Codului Fiscal, cu nivelul inflației din ultima perioadă.
   În ședința de Guvern din data de 4 ianuarie 2013 a fost pregătit textul Ordonanței pentru modificarea Codului fiscal în privința taxelor și impozitelor locale. Ordonanța, care dă posibilitatea autorităților locale să nu indexeze cu 16 la sută taxele și impozitele locale, nu a putut fi însă adoptată din cauză că președintele Traian Băsescu nu a promulgat legea privind abilitarea Guvernului de a emite Ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare decât după desfășurarea ședinței de Guvern. Mai mult, legea privind abilitarea Guvernului de a emite Ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare intră în vigoare la 3 zile după data publicării în Monitorul Oficial.
   Din acest motiv, Ordonanța privind modificarea Codului fiscal în privința taxelor și impozitelor locale va fi adoptată în cadrul ședinței de Guvern din această săptămână.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?