Sorin Pantelimon, în prezent viceprimar al comunei Jitia, se numără printre participanții la evenimentele din 21-22 decembrie 1989. Avea doar 16 ani pe atunci, dar asta nu l-a împiedicat să iasă la luptă, pentru dărâmarea regimului comunist. În acele vremuri era elev al Liceului de Marină din Giurgiu, iar de Crăciun a mers la sora sa, la București. „Mă aflam în zona Universității, unde am văzut cu surprindere mase mari de oameni purtând portretele celor doi foști conducători de tristă memorie, dar și pancarte cu lozinci pro-ceaușiste, îndreptându-se spre piața din fața Comitetului Central al Partidului Comunist Român. Urmărind, cu câteva zile înainte, toate emisiunile postului de radio Vocea Americii, aflasem de revolta timișorenilor și masacrarea lor de trupele Bisericii de forțele de securitate ale lui Ceaușescu. Mi-am dat seama că manifestația pe care o vedeam era organizată împotriva așa-zișilor «huligani», care încercaseră în capitala Banatului să destabilizeze regimul comunist aflat atunci la putere”, spune viceprimarul.
A mers pe Calea Victoriei, iar în fața magazinului Muzica s-a alăturat unor grupuri de tineri care staționau, și a ascultat discursurile din balconul CC-ului. „În timpul discursului lui Ceaușescu, manifestația a fost întreruptă de huiduieli și țipete de femei. În acel moment, împreună cu alți tineri, am luat portretele lui Nicolae și Elena Ceaușescu de la cei care părăseau piața mitingului, le-am rupt, scandând în același timp lozinci anti-ceaușiste. Ne-am deplasat pe Calea Victoriei ajungând până în fața Casei Centrale a Armatei, unde s-a produs prima ciocnire cu forțele de ordine, care au început să ne lovească cu bastoanele”, își amintește viceprimarul.
Cu flori în mână împotriva TAB-urilor armatei la Universitate
La îndemnul unor persoane din grup, tinerii s-au împrăștiat, fugind prin spatele Universității până în fața hotelului Intercontinental. S-au adunat în zona Universitate-Intercontinental, unde au continuat să manifesteze împotriva regimului, strigând „Jos Ceaușescu”! În acel moment, s-au auzit bubuiturile unor petarde, aruncate în mijlocul lor de forțele de miliție. „Toți cei care eram adunați în acea zonă am blocat carosabilul în perimetrul dintre rondul de la Universitate și Sala Dalles. Împotriva noastră s-au trimis TAB-uri ale armatei, care treceau în mare viteză, iar de pe ele soldații trăgeau focuri de armă pentru a ne intimida”, își amintește Sorin Pantelimon.
Spre seară, forțele represive ale regimului au deschis focul. „Un camion militar care a înaintat dinspre rondul de la Universitate a intrat cu viteză în manifestanții din dreptul Sălii Dalles, făcând victime atât în rândurile noastre cât și în cel al militarilor din barajul care bloca Bulevardul Magheru. Locuitorii din zonă ne încurajau și ne aduceau sacoșe cu alimente, la împărțirea cărora am participat. După lăsarea întunericului ne-am hotărât să ridicăm o baricadă între noi și forțele de represiune. La început am adus mese și scaune de pe terasele restaurantelor din zonă, Dunărea și Pescarul. De pe străzile laterale am adus câteva autoturisme prin împingere. După ce baricada a fost gata am incendiat-o, strigând: «Asta-i căldura, jos cu dictatura»!”, a adăugat Sorin Pantelimon.
Militarii în uniforme kaki trăgeau în ei
Au început să se audă tot mai des focurile de armă, după care au apărut și primele victime. În jurul orei 23.30, blindatele grele ale armatei au spart baricada, creând breșe prin care au reușit să se infiltreze în spațiul ocupat de tineri. Militarii în uniforme kaki trăgeau în ei. „M-am retras pe postamentul din fața Teatrului Național. Lângă mine a căzut un camarad împușcat în picior. L-am ridicat și l-am ajutat să se deplaseze până în fața Ministerului Agriculturii. În această panică generală, m-am retras pe o stradă lăturalnică, adăpostindu-mă în curtea unei biserici din spatele Spitalului Colțea. De acolo m-am deplasat pe Calea Moșilor nr. 134, unde locuia sora mea”, a spus acesta.
În dimineața zilei de 22 decembrie, a pornit din nou spre Piața Universității, unde totul fusese curățat. Dinspre Piața Unirii a văzut venind grupuri mari de oameni. Erau muncitorii de pe marile platforme industriale ale capitalei, care refuzaseră să mai intre la schimbul unu, auzind de masacrul petrecut în noaptea de 21 spre 22 decembrie. „La intersecția străzii Onești cu Bulevardul Magheru, erau amplasate barajele armatei și ale securității care blocau accesul spre Comitetul Central al PCR. Cu toate că numărul nostru era de data aceasta impresionant, soldații au început să tragă focuri de avertisment în plan vertical. Se striga tot mai tare: «Nu vă fie frică, Ceaușescu pică»! În jurul orei 10.00 soldații au încetat focul, lăsând armele cu țeava în jos, timp în care motoarele blindatelor au fost pornite. Atunci am strigat pentru prima dată: «Armata e cu noi»! Ne-am îndreptat cu toții spre piața din fața Comitetului Central, iar eu am ajuns până în fața balconului, de unde am putut vedea cum Nicolae Ceaușescu a încercat pentru puțin timp să se adreseze mulțimii dezlănțuite”, a adăugat viceprimarul.
Dintr-un elicopter au fost aruncate manifeste, al căror conținut îndemna populația la calm. Apoi a apărut un al doilea elicopter, care a staționat timp de 10 minute pe clădirea Comitetului Central, după care a decolat, însoțit de uralele mulțimii: „Victorie! „. „Am intrat în clădirea Comitetului Central, prin geamurile sparte de la parter. De la etajul unu am aruncat tablourile și cărțile lui Nicolae Ceaușescu, care apoi erau rupte jos de ceilalți manifestanți. Momentele de bucurie pe care le-am trăit atunci, după fuga soților Ceaușescu, au durat până în seara zilei de 22 decembrie, când forțe obscure au deschis focul din clădirile situate în apropierea fostului Comitet Central al PCR. Din acel moment, diversiunea teroristă a cuprins întreaga țară, producând sute de victime omenești și pagube materiale incomensurabile”, a mai spus acesta.
