Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637
Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637

Dezinsecţie în Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean


   Cadrele medicale și pacienții au sesizat, în ultimele zile, prezența gândacilor în mai multe saloane din cadrul Secției de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Focșani. Prin urmare, conducerea unității a dispus demararea unei dezinsecții. Cei mai mulți gândaci sunt în saloanele în care sunt internați preșcolarii și școlarii. Dezinsecția a fost realizată deja în două saloane, urmând ca în zilele următoare să fie făcută și în celelalte.
   Managerul Spitalului Județean, Constantin Mîndrilă, ne-a declarat că în Secția de Pediatrie nu a mai fost făcută dezinsecție majoră de doi ani. „S-a început dezinsecția cu personal specializat din cadrul Compartimentului de Prevenire și Control al Infecțiilor Nosocomiale. Probleme sunt la saloanele de preșcolari și școlari. Situația de față este cauzată de faptul că nu a mai fost realizată o dezinsecție majoră de doi ani de zile, deoarece saloanele secției nu au putut fi eliberate. În perioada imediat următoare, când ne vor permite specialiștii, legislația și timpul, în Secția de Pediatrie se va face o dezinsecție prin «metoda șoc» eradicând astfel problema. În prezent, conducerea unității a achiziționat toate substanțele necesare și utilizând perso-nalul propriu specializat, vom face o dezinsecție majoră”, ne-a declarat Mîndrilă.
   Acesta a adăugat că, în paralel cu dezinsecția, este derulată și o campanie de educare a pacienților și însoțitorilor în ceea ce privește modul de depozitare a alimentelor. „Pentru o eficiență maximă a acestei acțiuni, în Secția de Pediatrie se desfășoară un program de educare și informare a bolnavilor și a însoțitorilor, prin care aceștia sunt învățați să respecte normele de igienă și să depoziteze corespunzător alimentele aduse de acasă în dulapurile create în acest sens în bucătăria Secției”, a adăugat managerul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?