Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Şoferi amendaţi pentru că maşinile lor nu aveau anvelope de iarnă


   Unii dintre conducătorii auto au considerat că anvelopele de iarnă nu sunt atât de necesare în această perioadă și au plecat la drum cu mașinile neechipate corespunzător. Spre ghinionul lor, polițiștii au fost în trafic și i-au tras la răspundere. Åžapte conducători auto au fost amendați de polițiști de când a început să ningă și până în prezent, pentru că nu aveau mașinile echipate cu anvelope de iarnă.
  Pe lângă amenda cuprinsă între 630 și 1.400 lei, șoferii au rămas și fără certificatele de înmatriculare ale autoturismelor și implicit fără mașină, pentru că fără certificat autoturismul nu mai poate fi condus. Pentru a recupera certificatul, conducătorul auto trebuie să dea fuga la Registrul Auto Român cu tot cu anvelopele de iarnă și după ce primește aviz favorabil, poate merge să-și recupereze certificatul de înmatriculare de la Poliție.
   Polițiștii vrânceni au anunțat încă de când au început să cadă primii fulgi de nea că vor începe verificările pneurilor. Unii dintre șoferi nu au ținut cont de avertismentul oamenilor legii. Comisarul șef Adrian Huzum, din cadrul Poliției Rutiere, ne-a precizat că „sunt acceptate ca anvelope de iarnă cele care au inscripțiile M+S, MS sau M&S fără a include aici anvelopele marcate numai cu inscripția all seasons”.
   Legislația prevede că mașinile cu o greutate sub 3,5 tone trebuie să aibă anvelope de iarnă pe toate roțile. În cazul autovehiculului de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone și al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, echiparea cu anvelope de iarnă se impune pe roțile axei/axelor de tracțiune. De asemenea, în ultimele două cazuri, pot fi folosite și lanțurile antiderapante omologate.
   Folosirea anvelopelor de vară la temperaturi mai mici de 7 grade Celsius sau utilizarea lor pe un carosabil acoperit de zăpadă crește semnificativ riscul de producere a accidentelor. Atunci când pleacă la drum fără ca mașinile să fie echipate corespunzător, șoferii își asumă riscuri. Manevrarea mașinii se realizează cu dificultate pe un carosabil acoperit cu zăpadă dacă autoturismul este echipat cu anvelope de vară, în timp ce anvelopele de iarnă reduc cu peste 50% distanța de frânare comparativ cu cele de vară. Un alt dezavantaj este acela că în polițele de asigurare ale unora dintre societățile de asigurare din România sunt prevăzute excluderi de la plata despăgubirii în cazul în care accidentul a avut loc ca urmare a neechipării corespunzătoare a mașinii pentru sezonul de iarnă. Åži nu în ultimul rând, șoferii nu trebuie să uite că amenzile pentru această abatere sunt usturătoare.
   Polițiștii de la Rutier îi sfătuiesc pe șoferi să nu plece la drum fără anvelope de iarnă pentru că își pun viața în pericol. De asemenea, trebuie să ia cu ei lanțuri și material antiderapant, iar farurile, nivelul uleiului, combustibilul, antigelul, lichidul de parbriz și instalația de încălzire trebuie verificate în permanență. Åžoferii nu trebuie să uite că atunci când afară este zăpadă, distanțele sunt mai greu de apreciat, de aceea trebuie să mențină o distanță mai mare între mașina pe care o conduc și cea din fața lor.
   Este recomandat ca șoferii să evite acționarea bruscă a mecanismelor de direcție, în caz contrar mașina poate derapa extrem de ușor. În zilele cu ninsori, viscol, ploi, temperaturi scăzute, șoferii sunt sfătuiți să fie foarte atenți la pietoni, care pot fi mai puțin prudenți.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?