Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

CS Unirea Focşani şi-a desemnat primii 10 sportivi ai anului


   Petrea Vîlcu, directorul general al Clubului Sportiv Unirea Focșani, cel mai bun club din județ și singurul departamental, a făcut o analiză a rezultatelor obținute de sportivii săi în 2012. În acest sezon competițional, sportivii care au reprezentat clubul în competițiile interne și internaționale au urcat de multe ori pe podium. Secțiile de atletism, tir și judo și-au respectat blazonul și au obți-nut rezultatele pe care și le-au propus, iar sportivii de la singurul club departamental din județ au urcat de multe ori pe podium în competițiile naționale și internaționale.
   Lider în ierarhia sportivilor care au punctat la sporturile olimpice este atletul Vlad Dulcescu, sportiv antrenat de Gicu Alexandrescu. În ierarhia alcătuită de club, pe locul 2 se află trăgătorul Alin Năstasă, iar poziția a treia este ocupată de judoka Albert Florea. Din păcate, din acest an, sportivii nu vor mai putea reprezenta în competiții decât un singur club. Un club din România descoperă un copil talentat, îl antrenează un timp, acesta începe să câștige medalii în țară, se face cunoscut și râvnit. Clubul nu are însă posibilități de ordin financiar și logistic să investească în continuare în sportiv. Åži cere ajutorul unui alt club, mai puternic, mai bogat, care și-l dorește în propria ogradă.
Cluburile cad la înțelegere și sportivul devine astfel dublu legitimat. Primul club îi asigură indemnizația sportivă, al doilea îi oferă echipamentul, baza de antrenament și participarea în competițiile internaționale.

Cei mai buni sportivi ai CS Unirea Focșani în 2012

Probe olimpice:
1. Vlad Dulcescu (atletism),
2. Alin Năstasă (tir sportiv),
3. Albert Florea (judo),
4. Andreea Åžtefănescu (judo),
5. Alexandru Åžoldănescu (tir sportiv),
6. Alexandru Stanciu (tir sportiv),
7. Costel Zaharia (tir sportiv),
8. Oana Tuvene (atletism),
9. Sorela Iordăchescu (atletism),
10. Eduard Stoica (atletism).

   La probe neolimpice, cea mai bună sportivă a fost desemnată Teodora Strompl. Sportiva adusă la clubul de pe Milcov de la clubul Aikoshin București a obținut medalia de aur la Campionatul Mondial de karate SKDUN, întrecere care s-a desfășurat la Milano (Italia), la junioare, proba kumite, categoria +50kg și medalia de aur cu echipa feminină a României. „Este un rezultat deosebit pentru noi care dovedește că perioada de pregătire pe care am efectuat-o înaintea Campionatului Mondial s-a făcut cu muncă și seriozitate”, ne-a declarat sensei Aurel Giurgea, de la CS Unirea Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?