Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617

Butelii de aragaz şi anvelope noi, retrase de la vânzare


   Inspectorii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC)  au retras de pe piață 131 de butelii tip aragaz defecte sau cu abateri privind identificarea acestora. Operatorii care le comercializau au fost sancționați contravențional, în funcție de gravitatea constatărilor, cu 5 avertismente și 3 amenzi în valoare totală de 5.000 de lei.
   În cadrul acțiunii, au fost verificate 432 butelii, fiind constatate abateri de la prevederile în domeniu la toți operatorii economici controlați. Printre abateri s-au numărat defecte de natură fizică (deformate), defecte prin coroziune (ruginite) sau butelii cu scadența de verificare tehnică periodică depășită, conform inscripționării de pe butelie. La unele butelii lipsea inscripționarea. De asemenea, prețurile de comercializare nu erau afișate la loc vizibil, ușor de citit, la doi dintre operatori economici verificați. „Avertizăm consumatorii să achiziționeze butelii GPL tip aragaz numai dintre cele inscripționate complet prin poansonare sau vopsire, inclusiv cu data scadenței verificării tehnice a buteliei, de la comercianți autorizați, fiind vorba în speță de securitatea și chiar de viața consumatorilor. Operatorii economici care livrează gaz petrolier lichefiat la autovehicule nu sunt autorizați să umple butelii tip aragaz cu GPL de la instalațiile de livrare GPL pentru vehicule” , a precizat Dumitru Dilă, comisar șef al CJPC, într-un comunicat de presă. 
   Inspectorii au realizat, săptămâna trecută, și o acțiune tematică de verificare a respectării prevederilor legale la comercializarea anvelopelor noi. În cadrul acestei acțiuni au fost verificați 7 operatori economici de pe raza județului. „Tematica de control a vizat modul de informare a consumatorilor, în special modul de respectare a prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.222/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind etichetarea pneurilor în ceea ce privește eficiența consumului de combustibil și alți parametri”, se mai arată în comunicat.
   În cadrul acțiunii, au fost verificați 7 operatori economici care vindeau anvelope noi, în valoare totală de 1.312.850 lei. La 3 operatori economici au fost găsite la vânzare anvelope noi neetichetate corespunzător, provenite din Polonia, Serbia, Cehia, Italia, însă doar la un operator economic acestea erau fabricate după 1 iulie 2012. Astfel, s-a constatat existența la comercializare a unor anvelope fabricate în Italia, care nu erau însoțite de informații sau etichete privind clasa de eficiență a consumului de combustibil, clasa de aderență pe teren umed și clasa de zgomot exterior de rulare. S-a dispus oprirea temporară de la comercializare a 10 cauciucuri, în valoare de 1.800 lei, iar operatorul economic a fost sancționat cu amendă contravențională de 3.000 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?