Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614
Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614

Vaccinul împotriva tuberculozei provoacă reacţii adverse


   Medicii epidemiologi au intrat în alertă, după ce mai mulți sugari imunizați cu noul vaccin împotriva tuberculozei (BCG), importat din Danemarca, au prezentat reacții adverse. În Vrancea au fost semnalate, de la începutul anului, trei reacții adverse la sugari, cărora li s-au inflamat ganglionii axilari sau au făcut abces la locul injectării. „Noi am avut trei cazuri la sugari, unde au fost semnalate reacții adverse din cauza vacci-nului BCG. Unul a fost în Vrancea și două în alt județ, dar la bebeluși vaccinați la medici din Vrancea. Au fost reacții locale de adenită axilară și abces la locul de injectare. Se pare că vaccinul produs de Cantacuzino se plia mai bine, față de cel din import”, spune medicul epidemiolog Marina Maiorov, directorul adjunct al Direcției de Sănătate Publică (DSP).
   Medicii au mai precizat că reacțiile adverse la BCG pot fi de două tipuri, printr-o reacție prelungită  la cicatricea de după vaccinare sau inflamarea ganglionilor axilari. Aceste reacții nu pun în pericol viața bebelușului.
   BCG a început să fie importat din Danemarca după ce, anul trecut, Institutul Cantacuzino a încetat să mai producă acest tip de vaccin. Spre deosebire de alte județe, la DSP Vrancea nu au fost depuse sesizări, de mă-mici, referitoare la reacțiile adverse ale acestui vaccin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?