Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

O şcoală şi două licee, în sărbătoare


   Elevii Åžcolii nr.3 sărbătoresc, în această perioadă, zilele unității de învățământ. Acti vitățile de marcare a acestui eveniment au debutat încă de vinerea trecută, când elevii claselor primare au organizat un program artistic pentru cadrele didactice. Sărbătoarea continuă în această săptămână cu expoziții tematice, serbări, dar și alte activități, menite să aducă în centrul atenției această unitate de învățământ, performanțele elevilor, dar și echipa de profesori care își desfășoară activitatea.
   În sărbătoare sunt, în această săptămână, și Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” din Focșani, dar și Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” din Focșani. Ambele unități de învățământ organizează activități speciale. Elevii și profesorii Colegiului Economic vor marca acest eveniment important vineri, printr-o serie de acti vități, organizate cu scopul de a-i readuce în atenție pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, patronii spirituali ai acestei unități de învățământ. Nu vor lipsi activitățile în cadrul firmelor de exercițiu, dar vor fi organizate și ma nifestări coordonate de catedrele de matematică, educație fizică, științe, limba romană. De asemenea, vor fi și momente cultural-artistice. La eveniment și-a anunțat prezența un reprezentant al Ministerului Educației.
   Momente speciale au pregătit pentru această zi și cei de la Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” din Focșani. De Zilele Liceului, elevii vor organiza o expoziție foto-documentară cu titlul „Focșaniul în timpul ocupației naziste”. De asemenea, vor fi finalizate cu această ocazie proiectele „Top Tehnica” și „Tineri jurnaliști pentru comunitate”. Aceste două momente importante vor fi marcate prin editarea unei broșuri. De asemenea, vor avea loc mai multe ateliere de lucru, în care vor fi implicați toți elevii Colegiului, dar și competiții sportive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?