Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Ronnie Wood, chitaristul trupei Rolling Stones, s-a logodit


   Ronnie Wood, chitaristul trupei The Rolling Stones, s-a logodit și urmează să se căsătorească pentru cea de-a treia oară. Legendarul chitarist în vârstă de 65 de ani are o relație cu producătoarea de teatru Sally Humphreys, care a început în urmă cu șase luni. Ronnie Wood a cerut-o în căsătorie pe noua lui iubită săptămâna trecută. „Ronnie și Sally sunt prieteni de multă vreme. Lui i-a plăcut dintotdeauna de ea, însă ea era implicată într-o relație. De câteva luni sunt de nedespărțit și el s-a hotărât să se căsătorească din nou. Colegul său de trupă Keith Richards a râs de acest lucru. S-a săturat să îi tot cumpere cadouri de nuntă”, a declarat o sursă.
   Ronnie Wood s-a despărțit de soția lui Jo, cu care a fost căsătorit timp de 23 de ani, după o aventură cu o chelneriță rusoaică, în 2008. Divorțul lor a fost finalizat în 2011. Wood și Jo, fost model, au împreună doi copii: Leah, în vârstă de 33 de ani, și Tyrone, în vârstă de 27 de ani. Anterior, Ronnie Wood a fost însurat cu modelul Krissy Findlay, din 1971 până în 1978.
   Wood face parte din trupa The Rolling Stones, care s-a format la Londra în 1962 și este una dintre cele mai renumite formații rock din lume. The Rolling Stones a vândut peste 200 de milioane de albume în lumea întreagă și a susținut mii de concerte cu casa închisă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?