Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Jessica Simpson, în lupta cu kilogramele


  Cântăreața și actrița americană Jessica Simpson a șocat o lume întreagă cu silueta afișată înainte de a deveni mamă în acest an. Vedeta ajunsese să cântărească peste 95 de kilograme înainte de 1 mai, când s-a născut fetița ei, Maxwell Drew. Ulterior, Simpson a devenit imaginea firmei Weight Watchers și s-a angajat că va reveni la silueta de dinainte de a rămâne însărcinată, urmând să primească în schimb patru milioane de dolari.
   Deși părea că nu va reuși să revină la forma fizică de dinainte de sarcină, se pare că dieta urmată de artistă începe să dea roade. Jessica Simpson a apărut, sâmbătă, pe Saks Fifth Avenue și progresele înregistrate de ea se pot vedea cu ochiul liber. După ce o perioadă s-a îmbrăcat numai cu rochii lungi pentru a-și acoperi kilogramele în plus, de data aceasta vedeta nu s-a ferit să-și arăte piciorele tonifiate.
   Chiar dacă poartă o bluză lungă, ce îi acoperă partea de sus a corpului, vedeta a afișat o siluetă mult îmbunătățită în ultima perioadă. Cântăreața și actrița americană Jessica Simpson a devenit mamă pe 1 mai, când s-a născut fetița ei, Maxwell Drew.
   Jessica Simpson a recunoscut că în timpul sarcinii nu s-a abținut de la nimic și că procesul de slăbire nu este deloc ușor. „Nu am avut nicio reținere în timpul sarcinii pentru că era prima experiență de acest gen pentru mine și mi-am dorit să mă bucur de acele momente. Nu știam că surplusul de greutate nu va dispărea odată cu nașterea copilului”, a declarat artista în vârstă de 32 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?