Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Deputatul Tîlvăr, la o conferinţă despre traficul de persoane


   Deputatul PSD de Vrancea, Angel Tîlvăr, a participat, săptămâna trecută, la conferința internațională „Parliamentaries Against Human Traffiking”, care a avut loc la Londra. Evenimentul a fost organizat de Parlamentul Marii Britanii. „M-am bucurat să pot onora evenimentul organizat la Parlamentul Marii Britanii, deoarece problema traficului de persoane mă preocupă de foarte multă vreme. De altfel, împreună cu președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, activez în cadrul Grupului de Luptă Împotriva Traficului de Persoane, grup care a fost înființat în cadrul Comisiei de Afaceri Europene al cărei secretar sunt. Å¢ara noastră este și țară de ori-gine și țară de tranzit pentru traficanți, dar și pentru persoane traficate, pro-blematica ridicată de acest flagel având o complexitate deosebită, ținând seama de faptul că de cele mai multe ori victimele nu sesizează abuzurile la care sunt supuse, legislația nu este asemănătoare în toate țările, iar instanțele de judecată interpretează astfel diferit situațiile existente„, a afirmat Angel Tîlvăr.
   Deputatul vrâncean a arătat că traficul de persoane implică și exploatarea sexuală a victimelor, dar și exploatarea lor prin muncă , nu de puține ori fiind vizați copiii. „Trebuie să subliniez că și în acest domeniu, România se află pe un trist loc fruntaș în tot ceea ce privește traficul de persoane, dar și infracțiunile conexe, care sunt de foarte multe ori de o violență și o periculozitate ieșite din comun. Deși s-au făcut multe în domeniul combaterii traficului de persoane, sunt zone care mai trebuiesc ana-lizate, cum ar fi sprijinul pentru ONG-uri având ca obiect de interes sprijinirea victimelor traficanților, dar și îmbunătățirea legislației în sensul încadrării mai precise în infracțiunea de trafic a celor care produc atâta suferință victimelor și care aduc un imens pre-judiciu de imagine României”, a precizat deputatul vrâncean.
   Angel Tîlvăr a susținut că Vrancea se va bucura de o atenție specială din partea sa în ceea ce privește problematica traficului de persoane și a co-piilor lăsați acasă în grija rudelor, „cu atât mai mult cu cât din județul nostru au plecat un număr mare de oameni ca să lucreze în străinătate”.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?