Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

VIDEO şi GALERIE FOTO: Trei mii de vrânceni au participat la lansarea candidaților USL pentru parlamentare


 

   Peste 60.000 de români au participat, aseară, la mitingul organizat pe Arena Națională de lansare a candidaților USL la alegerile parlamentare. La eveniment au participat și aproximativ trei mii de vrânceni. Delegația vrânceană a fost condusă de vicepreședintele PSD, Marian Oprișan, și deputatul PNL, Nini Săpunaru. „Trebuie să ne mobilizăm cu toții ca să arătăm în sfârșit românilor, că există o forță politică în România care este capabilă să repare tot ce a distrus regimul PDL în ultimii ani”, a afirmat vicepreședintele PSD, Marian Oprișan.
 
   Peste 60.000 de români au participat, aseară, la mitingul organizat pe Arena Națională de lansare a candidaților USL la alegerile parlamentare. Pe scena amplasată în centrul Arenei s-au aflat și posibilii candidați USL pentru cele două colegii de senatori și șase de deputați din Vrancea. Candidații posibili ai USL la Senat sunt Miron Mitrea și Petru Filip. La Camera Deputaților ar putea candida Cristian Dumitrescu, Ciprian Nica, Victor Roman, Angel Tîlvăr, Laurențiu Èšigăeru Roșca și Nini Săpunaru.
   Vicepreședintele PSD, Marian Oprișan, a declarat că mitingul de la Arena Națională este cel mai important eveniment pregătit de USL în perspectiva alegerilor parlamentare din 9 decembrie. Însă, spune Marian Oprișan, „inima și mintea mea, ca și a zecilor de mii de colegi aflați aici, sunt la România și poporul român, pentru care este obligatoriu să facem ceva în viitor și să reparăm toate greșelile pe care le-a comis regimul pedelist care a guvernat țara în ultimii ani”. Liderul PSD a subliniat că USL este singura soluție pentru ca românii să aibă o viață mai bună în următorii ani. „Este cel mai important eveniment pe care Uniunea Social Liberală l-a pregătit în perspectiva alegerilor parlamentare din data de 9 decembrie. Nu ne interesează ce fac cei de la PPE cu domnul Traian Băsescu în Palatul Parlamentului. Pe noi ne interesează românii. Ei, în această seară, vor vedea că USL este unica soluție pentru a avea o viață mai bună”, a afirmat vicepreședintele PSD, Marian Oprișan.
   Acesta a explicat că USL este singura forță politică din România care poate repara ceea ce a distrus regimul pedelist în ultimii ani. „Cei care vin aici sunt membri ai Partidului Social Democrat, oameni care își cunosc foarte bine îndatoririle și din cauza aceasta Vrancea este un pic altfel. Când spun acest lucru, mă refer la faptul că vrâncenii sunt oameni hotărâți, oameni mândri, oameni care își iubesc țara și comunitatea. Trebuie știut și trebuie să ne mobilizăm cu toții ca să arătăm în sfârșit românilor, că există o forță politică în România care este capabilă să repare tot ce a distrus regimul PDL în ultimii ani”, a adăugat Oprișan.
   Liderul PSD a subliniat că sistemul uninominal s-a dovedit a nu fi cea mai bună soluție pentru Parlamentul României și consideră că este nevoie de revenirea la alegerea parlamentarilor pe liste. „A fost un drum lung și greu, nu a fost ușor să selectăm cei mai buni oameni deși, așa cum bine știți, uninominalul nu a fost cea mai bună soluție pentru Parlamentul României. Probabil că va trebui să revenim, să facem o analiză împreună, noi, clasa politică, mass-media, analiștii politici și societatea civilă, pentru a avea un Parlament profesional, reprezentat de toate categoriile de meserii și de toate activitățile socio-economice. Eu cred că este nevoie de revenirea la liste. Este greu să-și filtreze cineva lista de candidați, în condițiile în care aceștia sunt oameni destoinici, harnici, pricepuți, oameni care au activitate politică susținută la nivelul comunităților. Acesta este criteriul pe care noi l-am folosit. Categoric, eu am avut ultimul cuvânt”, a adăugat vicepreședintele PSD, Marian Oprișan.

Ponta: Vrem să ne comportăm ca cetățeni europeni egali cu toți ceilalți

Președintele PSD, Victor Ponta, a precizat, în numele USL, al Guvernului și al Parlamentului, că românii sunt europeni întrucât și-au câștigat acest drept. „Suntem europeni, ne-am câștigat acest drept, vrem să ne comportăm ca cetățeni europeni egali cu toți ceilalți. Vreau să cred că nimeni nu va mai spune din România că suntem cetățeni de mâna a doua, că trebuie să fie pedepsiți din afara țării, trași la răspundere din afara țării. Asta o spun pentru colegii noștri lideri europeni. Fiți convinși că ne vor respecta și ne vor trata cu respect dacă noi înșine credem asta despre noi”, a spus Ponta. „Traian Băsescu e ultimul comunist, e ultimul securist al Europei. Trebuie să-l schimbăm nu doar pe el, ci sistemul care l-a menținut la putere în acești ani”, a adăugat el.
   Ponta a spus că 2012 este anul marii schimbări și a arătat că România trebuie să meargă înainte și nu să se întoarcă în timp. El a precizat că USL trebuie să ducă schimbarea până la capăt. „Să ducem schimbarea până la capăt înseamnă la Cotroceni președinte Crin Antonescu. Am pornit împreună pe acest drum. Nu abandonăm acest drum. Îmi țin cuvântul. Traian Băsescu și cei de la PDL ori nu au înțeles, ori nu vor să înțeleagă mesajul românilor dat în ianuarie, iunie, la referendum. Pe 9 decembrie putem să le dovedim o dată pentru totdeauna, că România nu mai e țara lui Băsescu și a PDL. Pe 9 decembrie vom începe împreună un nou drum”, a spus Ponta.
   Președintele PSD le-a solicitat românilor să nu le acorde iertare și imunitate celor care și-au bătut joc de ei, respectiv să nu-i lase în Parlament pe Traian Igaș, Roberta Anastase și Elena Udrea. „Nu le acordați iertare și imunitate pe 9 decembrie celor care au furat și și-au bătut joc de voi. Nu-i lăsați să ajungă în Parlament pe Igaș, Anastase, Udrea, și pe ceilalți care și-au bătut joc de voi”, a spus Ponta. El a arătat că cei care și-au bătut joc de români merită să plătească și să stea în fața Justiției, nu în Parlament.

„În Europa, fără popor ești nimic sau o slugă”

   Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că „în Europa, fără popor ești nimic sau o slugă”. „Niciodată Europa nu va fi doar a unor demnitari de moment sau a unei singure familii politice. (…) Nu e adevărat că la Palatul Parlamentului șade Traian Băsescu și PD-ul împreună cu Europa, pentru că, dacă poporul român este simbolic aici, nu ai cum să fii în Europa fără poporul tău. În Europa fără popor ești nimic sau o slugă”, a afirmat Antonescu, referindu-se la reuniunea PPE de la București. „Popularii europeni sunt astăzi la Palatul Cotroceni cu președintele lor, noi suntem aici cu poporul nostru, fără președinte. Suntem aici, în această seară, și cu milioane de români care sunt alături de noi cu aspirațiile noastre, cu Guvernul nostru, cu aleșii noștri locali și cu proiectul nostru pentru România”, a continuat Antonescu.
   El a mai susținut că România trebuie să aibă „drept de vot în Europa și nu doar drept de ascultat”, deoarece este parte a Europei. „Noi, cei care conducem și vom conduce România, în numele poporului român și pentru poporul român vom fi partenerii și nu slugile instituțiilor europene. (…) Putem sta în fața oricui din Europa ca parteneri și nu slugi”, a mai spus președintele PNL.

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?