Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Indemnizația pentru creșterea copilului, 85% din leafă


   Camera Deputaților a adoptat, ieri, proiectul de lege pentru aprobarea modificărilor OUG 124/2011, care prevede majorarea indemnizației de creștere a copilului de la 75% – la cât a diminuat-o fostul Guvern pedelist – la 85% din venitul net, începând cu 1 octombrie. Totodată, proiectul mai are, printre prevederi, și renunțarea la condiționarea acordării concediului de creștere a copilului și a indemnizației, doar pentru primii trei copii din familie. Sunt favorizate și persoanele care trăiesc din venitul minim garantat sau beneficiază de o serie de alte ajutoare. Acestea, precum și persoanele aflate în concediu pentru creșterea copilului, vor avea o perioadă de grație de 60 de zile în care să-și plătească toate taxele și impozitele restante pe care le datorează bugetelor locale, în tot acest timp ele primind în continuare ajutoarele, respectiv indemnizațiile, acordate de stat.
   De indemnizația pentru creșterea copilului beneficiau lunar, până în iunie, 1.978 părinți din Vrancea, din care 232 s-au trezit cu dreptul suspendat în prima jumătate a acestui an tocmai din cauza neplății impozitelor și taxelor către bugetele locale. Totodată, numărul beneficiarilor de alocații pentru susținerea familiei era, la începutul lunii iulie, de 6.264. Dintre aceștia, 941 au rămas fără bani, ca urmare a neachitării obligațiilor de plată către bugetele locale, conform prevederilor Ordonanței pedeliste 124/2011, altor 451 de beneficiari le-a fost suspendată alocația de susținerea familiei din cauza acumulării de către copiii lor a peste 20 de absențe la școală, iar pentru 66 de familii ajutorul a încetat complet ca urmare a abandonului școlar.
   Potrivit informațiilor furnizate de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție  Socială (AJPIS), „în perioada 01.04 – 10.07.2012 au fost reluate în plată ca urmare a achitării impozitelor și taxelor locale 417 alocații pentru susținerea familiei”. Totodată, începând cu luna august, au fost reluate în plată acele alocații pentru susținerea familiei, suspendate ca urmare a acumulării unui număr mai mare de 20 de absențe la școală, în funcție de situația comunicată AJPIS de Inspectoratul Școlar Județean. În evidențele AJPIS mai figurau, în prima jumătate a acestui an, un număr mediu lunar de 4.873 beneficiari de ajutor social. Pentru 679 dintre aceștia, ajutorul social a fost suspendat începând cu luna februarie, iar până la finele lunii iunie, pentru 330 s-a reluat plata după ce și-au achitat taxele și impozitele restante la bugetele locale.
   Reamintim că începând cu anul 2012, pentru menținerea dreptului la ajutor social sau celelalte ajutoare prevăzute de lege, persoanele sau familiile beneficiare au obligația să își achite obligațiile legale față de bugetul local pentru bunurile pe care le dețin în proprietate. Verificarea îndeplinirii acestei obligații se realizează anual, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an, pentru obligațiile de plată aferente anului anterior. Dacă până la data amintită, primarul constată că nu au fost îndeplinite aceste prevederi, suspendă, prin dispoziție, pentru o perioadă de cinci luni, dreptul la ajutorul acordat de stat, începând cu drepturile aferente lunii februarie. Achitarea datoriilor atrage reluarea dreptului la ajutorul respectiv începând cu luna următoare celei în care s-a achitat obligația, inclusiv pentru drepturile cuvenite în perioada suspendării. Dacă nici în cele cinci luni beneficiarii de ajutor, datornici la stat, nu-și achită obligațiile, drepturile la ajutor încetează, prin dispoziția primarului.
   Guvernul Ponta intenționează, însă, ca prin modificările aduse Ordonanței 124/ 2011, să corecteze prevederile amintite și să dea astfel șansa beneficiarilor de ajutoare să-și poată plăti restanțele, într-o perioadă de șase luni, chiar din drepturile care nu vor înceta să le fie acordate. 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?