Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Căruță izbită de un Opel


   Un accident rutier soldat cu două victime s-a produs ieri dimineață, pe drumul național 2 D, în Bîrsești. Un Opel și o căruță s-au ciocnit, iar în urma impactului, doi bătrâni din Bîrsești, care se aflau în atelajul hipo, au fost răniți. 
   Polițiștii care au efectuat cercetări la locul accidentului ne-au spus că Ion M., de 35 de ani, din Popești, în timp ce conducea un autoturism Opel pe direcția Bîrsești – Vidra, la podul de peste râul Putna a lovit căruța, care circula în aceeași direcție.
   În urma impactului, căruțașul, Costică N., de 74 de ani, și soția sa, Maria N., au fost răniți. Ei au ajuns la spital pentru investigații medicale suplimentare, urmând ca medicii să stabilească dacă rănile suferite sunt grave. Polițiștii au adăugat că șoferul și căruțașul au fost testați cu aparatul alcooltest, în ambele cazuri rezultatul fiind negativ.
   Oamenii legii au întocmit dosar penal de cercetare, iar în funcție de rezultatele anchetei și de starea de sănătate a celor două victime vor fi luate și măsurile care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?