Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

VIDEO şi GALERIE FOTO: Spitalul din Odobeşti ar putea fi redeschis


  

 

   1 aprilie 2011 este ziua în care zeci de mii de vrânceni au primit cea mai grea lovitură. În acea zi, fostul guvern pedelist condus de Emil Boc a închis spitalele din Odobești și Mărășești. Dacă la Mărășești, în locul Spitalului au fost deschise un cămin pentru persoane vârstnice și un centru de permanență, la Odobești autoritățile locale au refuzat orice transformare de acest gen, pentru a putea să  redeschidă unitatea spitalicească. În urma unui memoriu depus de primarul Daniel Nicolaș la Ministerul Sănătății, luna aceasta, o comisie ministerială va veni la Odobești pentru a-l evalua în vederea redeschiderii.

   Spitalul din Odobești este în conservare. Clădirea care în urmă cu un an și jumătate era ca un furnicar, plină de pacienți și cadre medicale, are ușile închise. Înauntru, pe aparatura medicală în valoare de sute de mii de lei s-a așternut praful, ca și pe mobilierul modern. Cu ceva timp înainte ca unitatea să fie închisă de pedeliști, autoritățile locale au renovat mai multe secții, condițiile fiind mult mai bune față de cele pe care le oferă alte spitale din județ. Anual, peste 4.000 de persoane erau tratate în acest spital, plus alte câteva mii care primeau îngrijiri la camera de gardă. Dar toate aceste lucruri nu au contat pentru pedeliști.
   Fără motiv și scrupule, pedeliștilor nu le-au păsat de sănătatea a zeci de mii de suflete. Autoritățile locale din Odobești, în frunte cu primarul Daniel Nicolaș, au refuzat de la bun început închiderea spitalului, motiv pentru care au acționat în instanță Hotărârea de Guvern de desființare a unității medicale, iar magistrații Curții de Apel Galați au dat câștig de cauză. Pentru ca spitalul să poată fi redeschis, autoritățile locale așteaptă decizia magistaților Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde se judecă dosarul de anulare a Hotărârii de Guvern.
   La începutul săptămânii trecute, primarul Daniel Nicolaș a fost la Ministerul Sănătății, unde a depus un memoriu prin intermediul căruia solicită redeschiderea spitalulului. Ca urmare, în cursul acestei luni, o comisie din cadrul Ministerului va veni la Odobești pentru a evalua starea spitalului. „Am făcut memoriu către domnul ministru Vasile Cepoi, prin care solicit redeschiderea Spitalului din Odobești. S-a depus toată documentația necesară la Ministerul Sănătății și așteptăm o vizită a unei comisii ministeriale care să evalueze starea în care se află spitalul, dotările cu echipamentele specifice. Ei vor face o analiză a numărului de cazuri rezolvate în perioada în care spitalul s-a aflat sub autoritatea Consiliului Local. În funcție de raportul comisiei ministeriale de evaluare se va lua o decizie care va fi comunicată de Ministerul Sănătății. Ne așteptăm ca cei de la minister să vină pe parcursul lunii septembrie. Procesul la Înalta Curte este pe 13 septembrie 2013. Am primit un termen foarte lung, dar vom face o solicitare prin care să primim un termen apropiat”, ne-a spus edilul Daniel Nicolaș.
   Spitalul Orășenesc din Odobești avea șase secții de profil, respectiv Interne, Pediatrie, Psihiatrie, Obstetrică-Ginecologie, Ambulatoriul de Chirurgie și Radiologie, dar și un laborator biologic și o farmacie. Unitatea deservea o populație de peste 35 de mii de suflete.

„… ne-au luat aerul când ne-au închis spitalul!”

  Odobeștenilor le este foarte greu fără spital. Mai ales celor bătrâni, bolnavi și săraci, pentru care drumul până la spitalul din Focșani este mult prea lung și costisitor.
   „Cum să nu ne fie greu fără spital. De un an și jumătate de când ni l-au închis e vai de noi. Aici, de bine de rău, ne făceau analize, nu trebuia să stăm la coadă, la Focșani. E vai de noi. Toată lumea regretă spitalul. E cel mai mare of al nostru. Spitalul ăsta a fost o binecuvântare. La orice oră, ne duceam la spital, când ne era rău. Acum, drumul e lung până la Focșani. Dacă îți e rău, trebuie să chemi ambulanța. Înainte, nu sunam la ambulanță, ne duceam pe picioarele noastre că era aproape. Dacă aveam o problemă, ne duceam, ne interna și gata. Acum, la Focșani, trebuie să stai la cozi, medicii te refuză. E greu!”, spune Sebastița Pospaiu în vârstă de 78 de ani.
    „E foarte greu de când a fost închis spitalul. Deja mi-am pierdut speranța că ar mai putea fi redeschis, dar avem primar bun, de nota 10, care face tot ce poate că să îl redeschidă. Ne e greu să ne ducem la Focșani, până la spital, suntem bătrâni, bani nu sunt, iar medicii de acolo nu sunt cum erau cei de aici. Oricând mă duceam, și noaptea și ziua mă tratau foarte bine și niciodată nu m-au refuzat. Se simte lipsa spitalului. E cea mai mare dorință a noastră, să fie redeschis spitalul din Odobești. Vrem ca noul Guvern să ne redeschidă spitalul, că Ponta e băiat bun și poate ne ajută. Să nu aud de nenorociții de la PDL, că mi se face rău. Nenorociții au închis spitalul și au plecat, nu le-a păsat de noi”, spune și Elena Miron, de 58 de ani.
   Oamenii se plâng că, acum, nu au la cine să apeleze în caz de o urgență medicală și nu mai are cine să le facă nici măcar o injecție. „Doamne, ce aș vrea să se redeschidă spitalul sau să fie ceva măcar la poartă, un ajutor ceva. Să ai unde să îți faci o injecție, un tratament, să primești primul ajutor medical. Uitați-vă la mine, fac niște citostatice și trebuie să mă duc la Focșani, cu ele în geantă, dar dacă era aici spitalul…. Spitalul ăsta avea de toate și laborator de analize și radiologie, și medici buni. Plus că arată foarte bine, mult mai bine față de Spitalul Mare. E greu! Parcă ne-a luat aerul când ne-au închis spitalul! Sunt atâția necăjiți pe aici, până la Focșani murim”, a spus Sebastia Helciu, 58 de ani.

„La mine la Vârteșcoiu, dar și din alte sate, comune, își doresc să se redeschidă spitalul”

   Åži localnicii din comunele de pe lângă Odobești simt lipsa spitalului. „Spitalul ăsta e de când m-am născut eu și s-au găsit niște nenorociți să îl închidă. Åži eu am 60 de ani. E greu pentru toată lumea, cred că și pentru ambulanță. Acum trebuie să îl ia pe unul de la Andreiașu și să îl ducă tocmai la Focșani, când înainte îl aduceau la spitalul din Odobești și tare bine mai era. Aici aveam medici de toate specializările. Dacă veneai cu o problemă, nu aveai cum să nu găsesști rezolvare. Plus, că medicii erau altfel, nu ca ăia din Focșani. La mine la Vârteșcoiu, dar și din alte sate, comune, își doresc să se redeschidă spitalul. A fost cea mai proastă decizie să închidă acest spital cu tradiție în această zonă”, afirmă Ion Dobrică, de 60 de ani, din Vârteșcoiu.

Guvernul Ponta va redeschide mai multe spitale închise de pedeliști

   De când este prim-ministru al României, Victor Ponta a redeschis Spitalul din Buftea și pe cel din Cisnădie, urmând ca, în curând să îl redeschidă și pe cel din Bumbești-Jiu. De asemenea, prim-ministrul Ponta a declarat în nenumărate rânduri că va redeschide unele spitale închise de fostul Executiv.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?