Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

GALERIE FOTO: Pregătiri de alegeri la Camera Agricolă


   Agricultorii vrânceni și-au desemnat reprezentanții în cadrul Comitetului Județean de Inițiativă pentru formarea Camerei Agricole Județene.
   Åžedința de constituire a avut loc, vineri, la Direcția Agricolă Vrancea, în prezența subprefectului de Vrancea, Cristi Misăilă. Propunerile de reprezentanți au fost făcute de către formele asociative din domenii precum agricultură, industrie alimentară, silvicultură, piscicultură și conexe. Cei prezenți au propus opt persoane, adică exact numărul de persoane prevăzut de lege să facă parte din acest Comitet, astfel încât nu a mai fost nevoie de votarea propunerilor.
   Conform legii, Comitetul județean este format din 11 persoane, respectiv trei din partea instituțiilor statului precum Prefectură, Direcția Agricolă și Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare și 8 reprezentanți ai formelor asociative. Au fost și cazuri în care propunerile inițiale pentru acest Comitet nu au fost acceptate chiar de persoanele propuse. Motivul a fost că persoana care face parte din Comitet va organiza alegerile și nu mai are voie să candideze. În aceste condiții, pe lista celor care vor face parte din Comitet se află Alexandru Cotea, Costel Ichim, Marian Puiu, Mihai Boboc, Ion Repede, Laurențiu Cioarec, Nicolae Herchea și Georgeta Motoșcă.
   Este vorba despre reprezentanți ai viticultorilor, crescătorilor de animale, proprietarilor de păduri, cultivatorilor de cereale. Propunerile au fost trimise către Comitetul Național de Inițiativă, cel care trebuie să emită decizii privind numirea acestor persoane. Ulterior, în prima ședință a Comitetului Județean se va stabili președintele Comitetului și vor începe efectiv pregătirile pentru organizarea alegerilor anunțate pentru data de 7 octombrie. Comitetul Județean va funcționa la parterul Direcției Agricole, într-un birou pus la dispoziție de către această instituție.
   Deoarece calendarul alegerilor prevede date clare pentru fiecare etapă, subprefectul Cristi Misăilă a propus ca fiecare instituție a statului, precum APIA, ITRSV dar și Ocoalele Silvice private să comunice listele cu persoanele care dețin suprafețe de teren agricol sau de pădure și care ar urma să facă parte din listele electorale și să voteze pe 7 octombrie. „Aceste liste trebuie să fie atât în format electronic, cât și pe hârtie. Este necesar să fie în format electronic pentru a putea verifica mai ușor situațiile în care o persoană deține teren agricol, dar și pădure și figurează pe două liste. Ulterior, lista o vom trimite primarilor pentru o ultimă verificare”, a explicat subprefectul Cristi Misăilă. Propunerea a fost acceptată de cei prezenți, care au stabilit ca pentru alte detalii neclare din Legea Camerelor Agricolă să fie cerute lămuriri din partea Comitetului Național de Inițiativă.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?