Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Tarife mai mari pentru transportul în comun


   Focșănenii care folosesc mijloacele de transport în comun vor plăti începând cu 1 septembrie, 1, 7 lei pentru un bilet de călătorie. Majorarea, cu 20 de bani, pentru o călătorie, a fost aprobată în majoritate, ieri, în ședința de Consiliu Local.
   Creșterea prețului a fost făcută la cererea reprezentanților SC Transport Public Local (TPL) care au precizat în proiectul de hotărâre că ultima rectificare a prețurilor a fost făcută în luna septembrie 2010. Aceștia au justificat modificarea prin creșterea inflației și pentru crearea premizelor achiziționării de noi mijloace de transport în vederea creșterii calității transportului de călători în Municipiul Focșani. „Creșterea prețurilor la carburanți cu peste 30 la sută (exemplu iulie 2010 prețul la carburanți era de 4,3 lei pe litru, iar în iulie 2012 prețul este de 5,58 pe litru), creșterea costurilor pentru autovehicule achiziționate datorită creșterii cursului de schimb leu-euro, tarifele pentru persoane defavorizate nu s-au modificat, acestea fiind în vigoare din anul 2007” sunt motivele prezentate în proiectul de hotărâre.
   Odată cu modificarea tarifelor pentru un bilet de călătorie se va modifica și prețul abonamentelor. Astfel, un abonament de 10 călătorii, care costa 13 lei, va fi 14 lei, un abonament cu 30 de călătorii, care costa 37 de lei, va fi 41 de lei, iar un abonament fără limită de călătorii va costa 75 de lei, față de 68 de lei cât era prețul vechi lunar. Singurii care nu vor fi afectați de aceste majorări sunt donatorii de sânge, persoanele cu handicap și pensionarii.

Articolul precedent
Articolul următor

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?