Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636
Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636

Rugbiştii, în faţa primului test de verificare


   După două luni de pauză competițională, Divizia Națională de Rugby Under 19 revine în actualitate. Formația Liceului cu Program Sportiv Focșani pornește în noul sezon cu un obiectiv clar: obținerea unei medalii la turneul final. Sâmbătă, 16 septembrie, pentru rugbiștii Liceului cu Program Sportiv Focșani este programat primul test important al noii ediții de campionat, iar programul va fi stabilit în perioada următoare de Federația Română de Rugby. Zilele trecute, tehnicenii grupării de pe Milcov a perfectat transferurile mai multor jucători de la Buzău, iar astăzi, de la ora 18.00, LPS Focșani va disputa primul meci amical, împotriva formației de seniori Stejarul Buzău (Divizia Națională). „Am făcut aceste transferuri deoarece avem ca obiectiv calificarea la turneul final al Diviziei Naționale. Cu seriozitate și muncă din partea jucătorilor putem să ne îndeplinim ceea ce ne-am propus. Va fi foarte greu deoarece vom avea adversari redutabili, ca Gura Humorului, Baia Mare, Timișoara, Constanța”, ne-a declarat antrenorul emerit Viorel Ion, de la Liceul cu Program Sportiv Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?