Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Punct de monitorizare video, în Piaţa Unirii


   Consilierii locali ai Primăriei Municipiului Focșani au aprobat, în ședința de marți, înființarea unui punct de monitorizare video, în incinta corpului D de clădire, din Piața Unirii. Spațiul va fi dat, spre folosință gratuită, pe o perioadă de 5 ani, Direcției de Dezvoltare, din cadrul Primăriei Muncipiului Focșani, ai cărui reprezentanți se vor ocupa de înființarea unui punct de pază și monitorizare video. „În urma derulării proiectului Recalificare Urbană pentru Perimetru Piața Unirii și Grădina Publică din Focșani au rezultat o serie de mijloace fixe care au fost inventariate în domeniul public și privat al Municipiului Focșani, respectiv spații comerciale și ateliere meșteșugărești, chioșcuri multifuncționale, fântâni arteziene, etc. O parte din bunurile ce au rezultat în urma derulării proiectului mai sus amintit, au fost date în administrare Direcției de Dezvoltare. Prin adresa înregistrată la Primărie Muncipiului Focșani, Direcția de Dezvoltare a solicitat atribuirea spațiului în suprafață aproximativă de 7 metri pătrați, în vederea înființării unui punct de monitorizare video, asigurare pază și ordine publică a acestui obiectiv”, se arată în proiectul de hotărâre.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?