Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

GALERIE FOTO: Petrecere până în zori la nunta colegilor noștri Mihaela şi Daniel


   Colegii noștri, Mihaela Beșleagă și Daniel Gîrleanu au spus DA, sâmbătă, în fața ofițerului stării civile, după care și-au jurat credință în fața lui Dumnezeu, iar apoi au petrecut până în zori, sărbătorind, astfel, momentul din care vor păși oficial, pe drumul vieții, mereu, în doi… Alături de părinții lor spirituali, Daniela și Daniel Nicolaș, ei au fost sufletul petrecerii de pomină, al cărei start l-a dat, după datină, dansul mirilor. Fragilă și grațioasă, Mihaela părea că plutește sub aburul alb al voalului, în brațele proaspătului ei soț, dansul lor adunând lacrimi de emoție în colțul ochilor celor prezenți. Melodia aleasă pentru acest moment, „Cât de frumoasă ești”, a fost evident, declarația de dragoste nesfârșită a elegantului și îndrăgostitului mire, pentru mireasa vieții lui.
    Mirii au fost fericiți că i-au avut alături, în această importantă zi a vieții lor, pe toți cei dragi. Părinți, frați, rude, prieteni și colegi de muncă au dansat până dimineață pe ritmurile formației „Tomis junior”. Sârbe, hore, dance, vals, blues, rock, toate stilurile și-au găsit loc în program, astfel încât nimeni nu a putut răbda să rămână țintuit de scaun. Între dansuri, nuntașii și-au refăcut forțele cu un vin bun și bucate alese pentru ca apoi să pășească din nou, cu entuziasm, pe ring. Energia debordantă a mirilor și nașilor a fost pur și simplu molipsitoare, făcând ca orele să treacă pe nesimțite…
    La puțin după miezul nopții, proaspătul însurățel a fost anunțat că i-a fost furată mireasa. Aceasta a fost dusă de „răpitorii” ei într-un club din Focșani unde s-au bucurat, din partea casei, de câteva „întăritoare” care le-au facut așteptarea răscumpărării foarte plăcută. În tot acest timp, Daniel, mirele, a fost nevoit să pună lângă pantoful miresei cele solicitate de mesagerii „răpitorilor” și să interpreteze un haios „Cântec de însurătoare”, stârnind hohote de râs și aplauze puternice pentru talentul său evident într-ale cântatului.
    Spectaculos a fost și momentul în care, în întunericul fulgerat de izbucnirea festivă a artificiilor, a fost adus Tortul Mirilor. Format din patru etaje, decorat absolut original, acesta nu doar că a încântat ochii și a provocat admirația tuturor, ci a și făcut toți nuntașii să se lingă pe degete după ce l-au gustat.
    Spre zorii zilei, emoțiile au ajuns din nou la cote maxime, odată cu tradiționalul  moment al dezgătitului miresei, simbolizând trecerea acesteia de la statutul de fată, la cel de femeie măritată. Așezată grațios pe un scaun pus în mijlocul ringului de dans, urmărită de privirile înlăcrimate ale părinților și încurajată de toată asistența,  frumoasa mireasă a așteptat ca nașa, Daniela Nicolaș, să-i dea jos delicatul voal și să-i pună în loc o elegantă eșarfă. Nici mirele nu a scăpat de dezgătit, el trecând, simbolic, de la statutul flăcău la cel de bărbat însurat, cu sprijinul nașului, Daniel Nicolaș, care i-a scos floarea de mire și…. cureaua de la pantaloni. Voalul miresei a fost pus domnișoarei de onoare, iar cureaua și floarea mirelui, cavalerului de onoare. După „Hora miresei”, domnișoarele cu speranțe de măritiș s-au grăbit să nu piardă momentul aruncatului buchetului. În aplauzele asistenței, acesta a fost „înhățat” , cu noroc și ceva îndemânare, de o colegă de redacție a mirilor. Petrecerea a continuat, apoi, până dimineața.
    Colectivul „Monitorului de Vrancea” le urează mirilor să fie la fel de fericiți în viață cel puțin așa cum au fost la nuntă. Să aibă parte de bucurii, împliniri și copii frumoși și sănătoși, și promitem că le vom fi alături și la botez!

   

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?