Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Nici un liceu cu promovare sută la sută


43,5 la sută dintre absolvenții de liceu care au susținut sesiunea de vară a examenului de Bacalaureat l-au și promovat. Procentul este mai mare cu aproximativ 5 la sută față de cel obținut anul trecut. 
La examen s-au înscris 3.099 absolvenți, dintre care au participat 2.933, iar respinși au fost 1.649 candidați, respective 56,22 la sută din total. Astfel, 1.433 au obținut medii mai mici de 5, 228 de candidați au luat între 9 și 9,99 și nu a fost înregistrată nicio medie de 10. 8 candidați au fost eliminați din examen după ce au fost prinși cu materiale nepermise asupra lor. 
În două licee, promovarea este 0. Este vorba de Liceul Tehnologic Al. I. Cuza din Panciu și Centrul Åžcolar de Educație Incluzivă Elena Doamna. În nicio unitate de învățământ procentul de promovare nu este de 100 la sută. Dacă anul trecut la Colegiul Unirea, unitate de învățământ de top la nivel național, promovarea era de 100 la sută, anul acesta procentul de promovare este de 98,45, trei absolvenți fiind declarați respinși. 
„Nu putem fi mulțumiți când procentul de promovare este sub 50 la sută. Dar faptul că există o creștere de 5 la sută față de rezultatele de anul trecut, ne face să credem că au fost luate măsuri în unele licee pentru remedirea situației școlare. Ne dorim ca pe viitor să existe o remediere substanțială a procentului de promovare. Sperăm ca la nivelul ministerial, în urma propunerilor venite din teritoriu, se va constata că este nevoie de un Bacalaureat diferențiat. Sperăm să existe înțelegere”, a declarat inspectorul școlar general Vasilica Zaharia. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?