Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622
Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622

FC Panciu se transformă în sezonul 2012-2013 în Young Stars Panciu


   Federația Română de Fotbal a transmis un ultimatum cluburilor sportive de drept public (înființate prin hotărâri ale autorităților publice locale), afiliate la forul condus de Mircea Sandu, să se organizeze, până la 1 iulie, ca persoane juridice de drept privat, altfel vor fi dezafiliate și nu vor mai putea participa la competițiile organizate de FRF, începând cu sezonul 2012-2013! Într-o asemenea situație se află și CS Panciu, club finanțat și aflat în subordinea Consiliului Local Panciu, unde funcționează onorabil și cu cele mai bune rezultate la nivel de echipă din Vrancea.
   Pentru că se dorește ca echipa pregătită de Ionică Serea și Dănuț Bolocan să nu iasă din circuit, aceasta aducând un plus de imagine localității, păncenii au început, de săptămâna trecută, primele discuții pentru rezolvarea situației juridice, conform normelor impuse de UEFA încă de anul trecut. Astfel, CS Panciu a apelat la un jurist specializat pe spețe sportive, care le-a prezentat oficialităților din Panciu pașii care ar trebui urmați pentru reorganizarea clubului actual, astfel încât echipa să poată fi înscrisă și în viitorul campionat al Ligii a treia. Prima măsură a fost deja luată.
   Din sezonul 2012-2013 al campionatului, CS Panciu va deveni Young Stars Panciu, un club privat care va putea fi finanțat de Primăria și Consiliul Local prin proiecte de finanțare. Măsura luată de FRF la recomandarea UEFA vizează doar neimplicarea politicului în fotbal. În continuare cluburile sportive de drept privat (care în fapt sunt organizații nonguvernamentale, nonprofit și nu pot fi asimilate cu SRL-urile uneia sau mai multor persoane), pot fi finanțate de la bugetul local prin accesarea proiectelor de finanțare din fonduri nerambursabile în condițiile legii, respectiv: LEGEA 69/2000 a educației fizice și sportului cu modificările și completările ulterioare, LEGEA 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, precum și Ordinul Agenției Naționale pentru Sport nr.130/2006 privind finanțarea nerambursabilă din fonduri publice a proiectelor cluburilor sportive de drept privat și a asociațiilor pe ramura de sport.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?