Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

A început asfaltarea drumului la Vrîncioaia


   Lucrările de asfaltare a șase kilometri din drumul județean 205 L, între Grumaz și Spinești, au fost demarate la începutul acestei săptămâni. La solicitarea autorităților locale, constructorul a început lucrările de asfaltare de la intrarea în comună. În prima lună ar urma să fie turnați aproximativ trei kilometri de asfalt. Primarul comunei Vrîncioaia, Ionică Danțiș, speră că în perioada următoare vor începe și alte investiții importante pentru locuitorii comunei. „Avem sprijinul președintelui Consiliului Județean, Marian Oprișan pentru derularea lucrărilor de asfaltare pe drumul județean și îi mulțumesc pentru că dorința oamenilor din comună devine realitate. Avem și alte proiecte pe care dorim să le derulăm în perioada următoare. Cel mai important este alimentarea cu apă a loca-lităților Spinești și Bodești astfel încât locuitorii acestor sate să aibă apă curentă în cel mai scurt timp. Proiectul urmează să fie finanțat prin HG 577 și sperăm să primim finanțarea în cel mai scurt timp”, ne-a declarat primarul Ionică Danțiș.
   Acesta a precizat că, în Spinești, vor fi începute lucrările la clădirea Căminului Cultural. Deocamdată au fost finalizate procedurile de licitație și a fost desemnat constructorul. Lucrarea se derulează din bugetul propriu al comunei, iar termenul de finalizare este peste trei ani. Primarul Ionică Danțiș a declarat că au fost efectuate și alte lucrări pe drumurile din comună.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?