Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

A vrut să blocheze drumul european


   Un bărbat din Iași nu s-a mulțumit cu amenda și reținerea permisului de conducere, așa că a ținut cu tot dinadinsul să aibă și un dosar penal.
   Miercuri seara, polițiștii din cadrul Serviciului Poliției Rutiere Vrancea se aflau la Domnești, cu radarul. Ei l-au surprins pe Mihail Z., de 54 de ani, în timp ce conducea autoturismul Hyundai cu o viteză de 104 kilometri pe oră, prin localitate. Oamenii legii l-au tras pe dreapta și i-au cerut documentele. Când a aflat că a fost amendat și că va rămâne și fără permis, ieșeanul și-a ieșit din minți. Le-a spus oamenilor legii că dacă nu îi vor da permisul înapoi, va bloca circulația.
   Zis și făcut, bărbatul s-a urcat în mașină și a încercat să o o parcheze perpendicular pe axul drumului. A fost împiedicat de polițiști, care nu l-au lăsat să plece până când nu i-au întocmit și un dosar penal. „Traficul rutier nu a fost blocat pe durata evenimentului, cercetările fiind continuate pentru comiterea infracțiunii de blocare a drumului cu intenție”, a precizat inspectorul Bogdan Toader, purtătorul de cuvânt al IPJ.
   Cu dosar penal s-a ales și un bărbat din Bacău. Ionuț H., de 22 de ani, în timp ce conducea un tractor pe DJ 119 C, în comuna Ruginești a fost oprit de polițiști. În urma verificărilor s-a stabilit că șoferul nu avea permis de conducere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?