Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Suspendarea preşedintelui nu va mai putea fi blocată de Curtea Constituţională?


   Vicepreședintele Comisiei juridice a Camerei, deputatul PSD Florin Iordache, a declarat, miercuri, că prin modificarea Legii Curții Constituționale (CC), avizată de Comisie, o eventuală hotărâre a Parlamentului de suspendare a președintelui nu mai poate fi blocată de către Curtea Constituțională. „O eventuală hotărâre a Parlamentului de suspendare a președintelui nu mai poate fi blocată de Curte. Orice hotărâre pe care o ia Parlamentul nu mai poate fi cenzurată sau blocată de Curte”, a spus Iordache.
   Întrebat dacă este corectă afirmația potrivit căreia, în urma modificării Legii CC, președintele poate fi suspendat mai ușor, Iordache a răspuns: „Într-un fel sau altul, da, pentru că era o barieră în condițiile în care hotărârea Parlamentului putea fi cenzurată de Curte”.
   Iordache a explicat că există un control de constituționalitate asupra suspendării președintelui prin avizul dat de Curte, care se menține, acest aviz fiind consultativ, prealabil începerii procedurii. „Dar, dacă Parlamentul, prin vot, a stabilit că se poate suspenda sau nu președintele, considerăm că nu-și mai are rolul a doua oară Curtea în această ecuație. În ce privește hotărârile Parlamentului, noi credeam că (CC n.r.) era deasupra Parlamentului și nu făcea decât să supralegalizeze peste Parlament”, a spus Iordache.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?