Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Programele şcolare pentru clasele I şi a II-a, în dezbatere publică


   Programele școlare pentru clasa I și clasa a II-a au fost lansate marți în dezbatere publică, de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS), opiniile și sugestiile consultative privind respectivele documente putând fi trimise timp de două săptămâni.
   Programa pentru clasa I cuprinde aria curiculară pentru disciplinele Limba și comunicare, Consiliere și orientare, Arte și tehnologii, Matematică și științele naturii, Om și societate, Sănătate și motricitate, dar și programe școlare pentru religie și pentru șapte minorități. Programa pentru clasa a II-a curpinde arii curiculare și programe continuând pregătirea începută cu un an în urmă.
   În anul școlar 2013-2014, se va lucra la clasă pe baza noilor manuale, elaborate conform unui nou plan de învățământ și pe baza noilor programe școlare și a ghidurilor pentru profesori care vor însoți aceste cărți doar la clasa pregătitoare, clasa I, clasa a II-a, clasa a V-a și anul I al școlii profesionale.
În ceea ce privește planul de învățământ și noile programe școlare pentru clasa a IX-a – ruta liceală, deși Legea Educației Naționale este în vigoare din februarie 2011, s-a constatat că, în tot acest timp, la nivelul MECTS nu au fost parcurși pașii necesari elaborării acestor documente, informează ministerul, într-un comunicat remis. „Drept urmare, ministrul Liviu Marian Pop a solicitat solicitat măsuri urgente din partea departamentelor responsabile din minister, pentru remedierea în timp util a acestei disfuncționalități”, a precizat sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?