Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Ministrul Justiţiei vine astăzi la Focşani


   Ministrul Justiției, Titus Corlățean, vine, astăzi, la Focșani, la invitația președintelui Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, în contextul finalizării lucrărilor de reamenajare a imobilului din strada Republicii, proprietatea Consiliului Județean, unde își vor desfășura activitatea Tribunalul Vrancea și Judecătoria Focșani.
   În noua clădire au fost amenajate șase săli de judecată, două ale Tribunalului și patru ale Judecătoriei, toate dotate cu mobilier nou. Doar birourile judecătorilor și grefierilor vor fi dotate cu mobilier adus din vechea clădire. Imobilul beneficiază de sistem ultraperformant de stingere a incendiilor, care se declanșează numai la fum și căldură peste 60 de grade Celsius. Ușile de la arhive sunt me-talice și izolante, iar în clădire vor funcționa două lifturi și o centrală de tratare a aerului.
   Noul sediu a intrat în conservare, pentru că fostul guvern pedelist nu a alocat cele 3,6 milioane de lei, bani necesari achitării datoriei către constructor și dirigenția de șantier.
   Clădirea instanțelor, în care a funcționat fosta bancă Bancorex, a fost dată în folosință gratuită Tribunalului Vrancea de către Consiliul Județean Vrancea, fiind construită în anii ’70.
   Actualul sediu al instanțelor, proprietate a Consiliului Județean Vrancea, este o clădire de patrimoniu, care a împlinit la începutul lunii aprilie o sută de ani de la inaugurare. Ea va fi probabil reabilitată, așa cum a făcut președintele Consi-liului Județean, Marian Oprișan, cu Teatrul Pastia și fosta Prefectură Putna.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?