Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

PDL-iştii sună la fiţuici în numele cetăţenilor


   Candidații PDL(egal APV) nu mai știu ce să mai inventeze în încercarea lor de a-i discredita pe primarii în funcție. Portocaliii acum verzi s-au apucat să sune în numele oamenilor la diferite fițuici pentru a da declarații mincinoase. Așa s-a întâmplat în urmă cu câteva zile când Săndel Cernat s-a trezit că este sunat de oficiosul PDL și luat la întrebări despre lucrările la Drumul Comunal 72 din Tănăsoaia, satul Vladnicu de Sus. „M-a sunat cineva de la un ziar și m-a întrebat dacă am sunat eu la ei. Eu nici nu știu numărul de telefon. A dat cineva telefon în numele meu. Eu dacă aș fi răutăcios aș putea să-i dau în judecată. Cei care au sunat în numele meu nu sunt siguri pe ei. Să facă sesizări în numele lor, că eu nu răspund în numele altuia”, ne-a declarat Săndel Cernat.
   Primarul Romeo Vulpe a aflat că, de fapt, contracandidatul său de la PDL (egal APV) a sunat la fițuică. „Eu am vorbit cu Cernat și mi-a spus că nu a declarat așa cum scrie în acel ziar. Cei de la Mediu mi-au spus că s-au sesizat în urma unui articol din presă. Eu când am vorbit cu ei pentru un alt caz mi-au spus că trebuie să depun sesizări peste sesizări ca să vină”, ne-a declarat Romeo Vulpe. Primarul vorbește despre satul Feldioara, acolo unde, spune el, funcționează ilegal o crescătorie de animale. „În zona Morii din centrul satului funcționează o crescătorie de aproximativ 20 de animale, construită ilegal. Rudele candidatului PDL/APV funcționează fără auto-rizație. În zonă miroase pestilențial și nimeni nu s-a mai sesizat. Elevii ocolesc centrul satului din cauza mirosului”,   ne-a spus primarul. El susține că a încercat să-i aducă pe inspectorii Gărzii de Mediu la fața locului, dar nu a reușit. În acest timp, comisarul șef al Gărzii de Mediu Vrancea, Aurel Cristian, se ferește să dea explicații cu privire la controlul trimis la Tănăsoaia. „Am trimis o echipă la fața locului. Din presă am înțeles că sunt ceva probleme”, ne-a declarat comisarul Cristian.
   Primarul Romeo Vulpe îi cere ca, tot din presă, să se sesizeze și cu privire la ferma construită ilegal în centrul satului Feldioara.
   În ceea ce privește lucrările la Drumul Comunal 72, primarul Vulpe arată că sunt conform proiectelor aprobate și au fost începute pentru a preveni eventuale inundații pe fondul repetatelor coduri de avertizare meteo.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?