Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Toţi pedeliştii, ascunşi sau nu în copac, trebuie să respecte legea


   PDL, partidul care le-a tăiat românilor pensiile, salariile, indemnizațiile de creștere a copiilor și a majorat TVA la 24%, și care de rușine se ascunde acum în copac, sub denumirea de Alianța pentru Vrancea, „continuă să fie un partid nociv pentru societate și în mod special pentru focșăneni!”, se arată într-un comunicat de presă, semnat de președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan. În document se arată că, după ce timp de patru ani de zile nu a sprijinit sub nicio formă comunitatea din municipiul nostru, ba, chiar mai mult de atât, a blocat acolo unde a putut, proiectele administrației locale, „acum PDL vine și face o campanie electorală murdară și mincinoasă”. „Este singurul lucru pe care știu să-l facă cel mai bine! Să dezinformeze, să mintă și să încalce legea. În calitate de Preșe-dinte al Consiliului Județean Vrancea am făcut apel la o campanie decentă dusă în spiritul legii! Din păcate, PDL a încălcat nu doar principiile elementare de bun simț ci și hotărârile Consiliului Local Focșani prin care se interzice distribuirea și amplasarea de mate-riale electorale în alte locuri decât panourile electorale special amenajate”, se arată în documentul semnat de Marian Oprișan.
   Potrivit comunicatului, pe lângă faptul că „a călcat în picioare hotărârile Consiliului Local Focșani, Legea 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale și Legea 50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor, lucru care spune mult despre cum înțeleg cei din PDL=APV să se comporte în raport cu legea, vreau ca toți focșănenii să știe că PDL a plătit locatarilor de la bloc bani pentru ca aceștia să accepte postarea unor mash-uri pe blocuri”. „Au plătit locatarilor facturile la ENET pentru ca aceștia să le dea voie să-și pună numele pe blocurile lor! De unde au banii? De la românii pe care timp de patru ani de zile i-au nenorocit sistema-tic, iar acum îi folosesc cu speranța că ne mai pot păcăli o dată! Dacă tot au furat atât de mult, atunci ar face bine să plătească tuturor focșănenilor facturile la ENET. Măcar atât să facă pentru binele cetățenilor acestui oraș mai ales că au de unde să plătească acești bani, la ce jaf au făcut în țară”, se arată în comunicatul președintelui Consi-liului Județean.
   Cetățenii municipiului Focșani trebuie să știe că acest comportament al PDL transformat în APV este total nepotrivit, iar cumpărarea bunăvoinței de către un politician „este un lucru josnic pentru cel care apelează la asemenea tertipuri”. „Consider că modul degradant prin care PDL face campanie electorală în Focșani arată disperarea care domnește în rândul celor care se tem de votul oamenilor. Timp de patru ani de zile, PDL, prin Emil Boc, Mihai Răzvan Ungureanu sau Roberta Anastase, a făcut mult rău acestui popor! Acum este timpul să se facă dreptate și toți pedeliștii sau apeviștii, ascunși sau nu în copac, trebuie să respecte legea. Cetățenii munici-piului Focșani, la fel ca ceilalți români, știu că PDL, respectiv APV, reprezintă răul absolut: lipsa de viziune, abuzul generat de beția puterii și minciuna. Comportamentul PDL=APV în municipiul Focșani este un caz reprezentativ pentru modul dezonorant și disperat în care înțelege acest partid de tristă amintire să își facă campanie electorală”, se arată în finalul comunicatului.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?