Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636
Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636

Patru medalii pentru CS Dragon Focşani la Campionatul Naţional


   În perioada 11 – 13 mai s-a desfășurat în Sala Polivalentă din Bistrița cea de-a – XV – a ediție a Campionatului Național de Taekwondo pentru copii și cadeți. La această competiție cu participare numeroasă, județul Vrancea a fost reprezentat de sportivii clubului AS Dragon Taekwondo Focșani.
   Delegația clubului a fost formată dintr-un număr de 11 sportivi care, în urma celor două zile de competiție, au obținut următoarele rezultate :
– Mălureanu Cristian Robert – locul al – II – lea, categoria cadeți 2,
– Golea Ioana – locul al – III – lea, categoria cadeți 2,
– Anghel Loredana – locul
al – III – lea, categoria cadeți 2,
– Rusu Andrei – locul al – III -lea, categoria cadeți 1.
    La Turneul Republican de Taekwondo pentru copii și cadeți, competiție adresată centurilor inferioare, sportivul Gabriel Pușcașu a evoluat foarte bine, clasându-se în final pe primul loc. Speranțe ale sportului vrâncean, copiii participanți au avut un comportament deosebit, ceea  ce ne face să credem că viitorul poate fi unul promițător în această disciplină olimpică.
    „Trebuie să amintim și contribuția importantă a părinților care au însoțit delegația și care au făcut ca totul să fie mult mai ușor și cărora le mulțumim pe această cale. Cu această competiție se încheie o etapă importantă în pregătirea sportivilor, urmând ca lunile următoare să punem accent pe pregătirea tehnică de bază, pregătire care va culmina cu susținerea unui examen de grad în perioada vacanței de vară. Nu în ultimul rând trebuie să mulțumesc domnului Constantin Vlase, primar al orașului Mărășești, care ne-a ajutat cu mijloacele domniei sale în realizarea deplasării la Bistrița”, ne-a declarat Cristi Mălureanu, antrenorul sportivilor de la CS Dragon Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?