Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Candidatul PDL la Primăria Tulnici, Corneliu Negru, cercetat pentru MITĂ ELECTORALĂ


   Corneliu Negru, candidatul PDL(egal APV)  la Primăria Tulnici este cercetat de polițiști pentru că a dat mită electorală. Pedelistul și-a cumpărat voturile cu 100 lei de căciulă pentru că altfel, este conștient că nu ar aduna nici zece voturi cu tot cu al lui. În schimbul banilor oferiți, el a cerut buletinele beneficiarilor.
   Totul s-a petrecut la sfârșitul săptămânii trecute, iar modul în care Corneliu Negru vrea să câștige alegerile i-a iritat pe locuitorii comunei Tulnici, care s-au săturat de pedeliști și s-au plâns organelor competente. Oamenii ne-au spus că Negru a acostat o altă persoană din localitate căreia i-a dat o sumă de bani pentru a o împărți celor care urmau să-l voteze pe data de 10 iunie. Ca să se convingă că banii au ajuns la destinație, Negru i-a cerut intermediarului să-i pre-zinte buletinele beneficiarilor.
Zis și făcut. Bărbatul a dat câte 100 de lei membrilor familiei sale, trei la număr, dar și unei alte persoane și le-a cerut în schimb, buletinele pe care urma să i le arate lui Negru.
   Oamenii și-au dat seama că ceea ce face Negru este o mizerie și au sesizat organele competente. Sesizarea a ajuns ieri, la Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea și urmează ca procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani să-i atribuie număr unic.
   Oamenii legii vor face cercetări în acest caz pentru a stabili cu exactitate cum s-au petrecut lucrurile. Corneliu Negru și complicele lui, cel care a împărțit banii alegătorilor, vor fi cercetați de polițiști. Oamenii legii au confirmat faptul că există o sesizare. „Secția de Poliție Rurală nr. 8 Tulnici efectuează cercetări ca urmare a unei sesizări cu privire la faptul că la data de 12 mai a.c., o persoană din loca-litate, candidat la scrutinul electoral pentru alegerea autorităților publice locale, ar fi oferit sume de bani altor trei persoane din aceeași localitate, în scopul votării acesteia. În cauză a fost întocmit dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 109, alin. 1 din Legea 67/2004”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Vrancea.

9 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?