Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

Punctajele pentru gradaţia de merit au fost stabilite


   Etapa de evaluare a dosarelor depuse de cadrele didactice, care speră să obțină gradație de merit, s-a încheiat, evaluarea fiind făcută atât de membrii comisiei desemnate din partea Inspectoratului Åžcolar Județean Vrancea cât și de reprezentanții sindicatelor din domeniul educațional. În cazurile în care se va impune, vor fi refăcute punctajele.
   Potrivit șefilor din Inspectorat, dar și conform spuselor liderilor de sindicat, până acum nu au existat diferențe mari, punctajele acordate de comisia din cadrul Inspectoratului fiind aceleași cu cele acordate de sindicaliști.
   Potrivit calendarului oficial aprobat de Ministerul Educației în acest sens, în perioada 8 -11 mai, lista cu punctajele acordate va fi supusă aprobării în ședințele Consiliului de Administrație al Inspectoratului Åžcolar Județean Vrancea, iar pe 14 mai va fi afișată la avizier lista cu punctajele candidaților. Profesorii nemulțumiți de rezultate au posibi-litatea să depună contestații în perioada 16 – 18 mai. La nivelul județului Vrancea, peste 300 de cadre didactice și-au depus dosarele în vederea obținerii gradațiilor de merit. Gradația de merit reprezintă 25% din salariul de încadrare și se acordă lunar, timp de cinci ani, potrivit noii legi a educației. Cei care primesc gradația de merit nu vor putea participa la o nouă selecție în perioada în care sunt remunerați suplimentar. Printre aspiranții la gradația de merit se numără chiar inspectorul școlar general interimar Stan Rogoz.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?