Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

O mămică şi un tătic, judecaţi pentru abandon de familie


   O femeie din Vulturi și un bărbat din Tătăranu au fost trimiși în fața instanței de judecată de procurori, fiind acuzați de abandon de familie, după ce au omis să plătească timp de mai multe luni pensiile alimentare pentru copiii pe care i-au lăsat în grija foștilor parteneri de viață. Este vorba de Liliana M., de 29 de ani, și Gabriel V., de 41 de ani.
   Mămica este acuzată că nu a plătit niciodată pensia la care a fost obligată de instanța de judecată, respectiv 175 de lei lunar, pentru un singur copil. Ea ar fi trebuit să plătească banii începând cu luna mai 2010, până când copilașul său va ajunge la vârsta majoratului. Fostul soț a mai depus și cu altă ocazie plângere împotriva sa, dar uletrior a retras-o. Liliana nu a putut fi audiată pentru că este plecată în străinătate, respectiv în Spania.
   În ceea ce-l privește pe Gabriel, acesta nu a mai plătit pensia alimentară celor doi copii din decembrie 2010. Fusese obligat de instanța de judecată la plata a 170 de lei lunar. Omul le-a spus procurorilor că a lucrat numai ocazional și tot la fel le-a dat și copiilor banii. Potrivit anchetatorilor, în anul 2005 acesta a mai fost condamnat pentru abandon de familie, dar între timp s-a reabilitat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?