Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Au venit în Vrancea să fure cupru


   Trei bărbați care au furat cablu de pe raza mai multor județe, prin-tre care și Vrancea, au fost prinși de polițiștii din județul Buzău. 
   Luni, în urma activităților desfășurate de polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și ai Secțiilor de poliție rurală Pătârlagele și Pârscov, s-a reușit destructurarea unui grup infracțional ocazional format din trei suspecți, care acționau pe raza mai multor județe, inclusiv Vrancea. Grupul era „specializat” în furtul de componente din cupru de la releele rețelelor de telefonie mobilă.
   Suspecții, doi bărbați din județul Dâmbovița, în vârstă de 29, respectiv 31 de ani, și un bărbat de 44 de ani din județul Prahova, ultimii doi fiind cunoscuți cu antecedente penale, au fost prinși luni după-amiază pe raza comunei Pârscov, la scurt timp după comiterea unui furt. Suspectul în vârstă de 44 de ani a încercat să fugă, însă polițiștii l-au somat și au executat două focuri de avertisment în plan vertical, reușind imediat să-l prindă și să-l imobilizeze.
   În locul unde a fost identificat acesta, a fost găsit un sac din rafie ce conținea mai multe platbande din cupru de diferite dimensiuni, iar lângă sac un foarfece tip „gură de lup” și un rucsac, în care se aflau diverse unelte folosite, de asemenea, la comiterea furturilor, respectiv șurubelnițe, chei, patente și o pereche de mănuși din material textil.
   Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău au luat împotriva celor trei bărbați măsura reținerii pentru 24 de ore și continuă cercetările, în vederea documentării întregii activități infracționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?