Gheorghe veni la primărie cu noaptea în cap. Nu era nimeni pe acolo, așa că fu nevoit să aștepte pe scări venirea funcționarilor la serviciu. Apoi trebui să mai aștepte câteva ore. El voia să vorbească neapărat cu primarul.
Ion veni aproape de ora prânzului. Trecu pe lângă Gheorghe fără să dea vreun semn că l-ar fi văzut, cu toate că acesta salutase respectuos, înclinându-se odată cu bastonul lui de cioban.
Gheorghe pricepu că Ion era supărat, dar supărarea lui era și mai mare. Ba, mai mult, considera că fusese păgubit din cauza „managementului defectuos” al consilierilor primarului. Chestia asta cu managementul defectuos îi rămăsese lui Gheorghe bine întipărită în minte. Ion o folosise atunci când explicase pompos „carențele opoziției în organizarea campaniei electorale precedente”.
După alte două ore de stat pe scări, Gheorghe fu primit în biroul primarului.
– Ce-i, bă, Gheorghe, care e problema? Că văd că vii la mine ca să ceri ceva….dar nu te-am văzut deloc aseară… Ne-ai stricat tot programul de prezentare, iar semnalul pe care l-ai dat oamenilor…
– Ba iertată să-mi fie îndrăzneala, dom’ Primar, io oi fost acolo așa cum ne-am înțeles, da’ o ieșit prost și… asta, fără efect, da’ fără să fie vina mea…
– Bă, Gheorghe, nu mă minți în față, ce mama naibii! Nu sunt nici chior și nici prost, ia vezi! Nu te-a văzut nimeni cu oile tale și ai stricat toată regia!
– Ba oi fost, dom’ Primar!, aproape că strigă Gheorghe. Vă și zic cum… S-o iau cu încetinitoru’, de la capăt…. Ce-am vorbit noi? Mi-ați zis: Bă, Gheorghe, tu, cu oile tale , vopsite toate în verde, că asta e noua culoare a partidului, seara, așa când soarele bate într-o parte, la colină, cobori dealul, domol, spre sat. Efectu’ să fie la fel cu ăla de acu’ patru ani, când oile erau vopsite portocaliu… de rămase tot satu’ cu gura căscată ca la circ… Efectu’ contează, ca la reclamele de la televizor, așa ați zis…
– Așa am zis, Gheorghe, dar unde mama naibii ai fost tu aseară cu oile tale, că eu unul nu am reușit să te văd?!
– Dom’ Primar, io acolo am fost! Da’ să știți, că proastă o fost regia aia de care vorbiți, d-aia nu s-o văzut nimic! Pajiștea verde, oile verzi, cine să vadă ceva? Mi-o explicat mie Vasile, o lipsit „contrastu” ăla! Io-s cioban, nu trebuia să mă gândesc, că nu e treaba mea, da’ bag seamă că cineva n-o dat banii și pe ăsta… pe contrast, sau o fi furat banii, cine știe… Eu însă, mi-am făcut treaba…
Ion rămase un pic pe gânduri. Gheorghe avea dreptate. Ce dracu i-o fi apucat și pe ăia de sus să schimbe culoarea din portocaliu în verde, numai ei știau. Primăvara, acum când totul e verde și nu se vede nimic! Sau, poate că asta e șmecheria, să induci lumea în eroare cu privire la număr…. Aduni o mână de oameni pe o pajiște, îi pui să țipe… Oamenii verzi, copacii verzi, par mai mulți…. Efecte vizuale…
– Bine, bă, Gheorghe, am înțeles. Acu’ du-te acasă, că nu mai am nevoie de tine.
Gheorghe nu se dădea dus. Rotea pălăria între degetele noduroase.
– Da’… vezi, mata, dom’ Primar, treaba asta cu contrastu m-o păgubit și pe mine… Mi-am pierdut oile… Nu le-am mai găsit când s-o lăsat seara… Dacă erau albe le vedeam io, ca de obicei, da’ verzi, fără contrastu ăsta… Așa că, de-asta venii, să-mi dați banii pe oi….
– Bă, Gheorghe, ești dus cu capu’? Cum să-ți dau eu bani pe oi?!… Hai, vopseaua o bag pe cheltuiala primăriei, zic c-am vopsit un gard, ceva, dar cum crezi tu că pot justifica eu că tu ești prost și-ți pierzi oile?!…Nu-ți dau nimic! Așteaptă și tu iarna, să cadă zăpada. Plătim noi contrastu ăla, să nu zici că suntem răi! Așa o să le vezi numa’ bine!
– Apăi, dom’ Primar, bag seamă că s-o greșit… Nu oile trebuiau vopsite în verde, ci voi, lupii…Da’ știți ce? Omu’ nu-i prost, tot o să vă vadă… Orice culoare oți avea, săriți în ochi, c-ați furat tot contrastu!
