Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Cum să evitaţi aglomeraţia de Paşte


   Polițiștii de la Rutieră recomandă șoferilor, în perioada sărbătorilor de Paște, să circule pe rute alternative, pentru evitarea aglomerației pe DN1 și pe autostrăzile București-Pitești și București-Constanța, potrivit unui comunicat remis vineri de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).

   Astfel, pentru DN1, se recomandă folosirea rutelor: DN 1A (București – Buftea – Ploiești – Brașov) și DN 71 (București – Târgoviște – Pucioasa – Sinaia – Brașov).
   Pentru autostrada București – Pitești, alternativa este DN 7 București – Găiești – Pitești, iar în locul autostrăzii București – Constanța este recomandată ruta DN2 – DN 2A (București – Urziceni – Slobozia – Constanța).
   Polițiștii anticipează trafic intens și pe raza municipiilor, mai ales în zona marilor centre comerciale, ca urmare a deplasărilor ocazionate de aprovizionarea pentru zilele de sărbătoare.
   Pentru fluidizarea traficului rutier, precum și pentru prevenirea accidentelor, Poliția Rutieră va constitui, la nivel național, dispozitive care vor totaliza, în perioadele de maximă intensitate a traficului, peste 2.300 de polițiști, care vor utiliza la întreaga capacitate aparatura de monitorizare a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare a vehiculelor.
   Tot în perioada Paștelui, traficul rutier va fi supravegheat, pe cele mai aglomerate tronsoane de drum și cu ajutorul elicopterelor din dotarea Ministerului Administrației și Internelor, iar pe drumurile care fac legătura cu punctele de trecere a frontierei se vor desfășura acțiuni comune în colaborare cu polițiile rutiere din Ungaria și Bulgaria. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?