Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Bărbatul care a rupt bluza unui poliţist, trimis în judecată


   Bărbatul din Dumitrești, acuzat că a rupt bluza unui polițist, a fost trimis în judecată de procurori. Nicușor T., de 43 de ani, va fi judecat de magistrații Judecătoriei Focșani pentru ultraj.
Potrivit rechizitoriului prin care bărbatul a fost trimis în judecată, fapta s-a petrecut în data de 18 martie 2012. În ziua respectivă, doi agenți de poliție din localitate, cu atribuții pe linie rutieră, au oprit un autoturism în trafic. În timp ce întocmeau pe numele conducătorului auto un proces verbal, învinuitul, care era în stare de ebrietate, a trecut pe lângă ei și le-a adresat cuvinte jignitoare și injurii, reproșându-le totodată că nu opresc și șoferi care au o situație materială bună. Agenții și-au continuat treaba, iar Nicușor a mers la un bar, unde a mai consumat ceva alcool.
   Întorcându-se spre casă, omul s-a întâlnit din nou cu polițiștii, pe care i-ar fi jignit încă o dată. Oamenii legii au intenționat să-l legitimeze, iar bărbatul a devenit recalcitrant. Pe unul dintre agenți l-a apucat de haină, iar pe colega acestuia a lovit-o cu palma, apoi a prins-o de gât, din spate. Oamenii legii s-au chinuit să-l imobilizeze pe Nicușor. După faptă, acesta a fost dus la Parchet pentru audieri și ulterior reținut. A fost propus pentru arestare preventivă, dar la Judecătoria Focșani solicitarea anchetatorilor a fost respinsă. Parchetul a formulat recurs și magistrații de la Tribunalul Vrancea au admis recursul și au dispus arestarea preventivă a bărbatului.
   Dosarul de fond va fi soluționat la Judecătoria Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?