Felul în care acționează celebrul analgezic paracetamol, utilizat de peste 50 de ani în Franța, a fost descifrat recent de cercetătorii britanici și suedezi. Cum reușește paracetamolul să calmeze durerea? La peste 50 de ani de la lansarea lui pe piață, un prim răspuns la această întrebare a fost adus de cercetătorii britanici și suedezi, într-un articol publicat în revista Nature Communications.
Cercetătorii de la King’s College din Londra și de la Universitatea din Lund (Suedia) au identificat un receptor major pentru această substanță, situat în fibrele nervoase răspunzătoare pentru apariția senzației de durere. „Aceste rezultate sunt coerente cu tot ceea ce știam deja despre felul în care acționează paracetamolul”, a declarat Claude Dubray, specialist la Centrul de investigații clinice din cadrul INSERM din orașul Clermont-Ferrand.
Contrar aspirinei, marele lui concurent extras din scoarță de salcie și de plop, paracetamolul este un produs pur al industriei chimice germane de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Virtuțile sale antalgice și antipiretice (împotriva febrei) au fost demonstrate de chimistul german Karl Mörner încă din 1889, dar, bănuit de grave efecte indezirabile, acest medicament a fost destul de repede uitat.
Abia în 1948 chimiștii americani Bernard Brodie și Julius Axelrod l-au redescoperit și i-au redat inocența. De atunci, paracetamolul s-a bucurat de un succes răsunător. În Franța, unde este co-mercializat din 1957, paracetamolul este cel mai vândut medicament, depășind cu mult aspirina. Cu toate acestea, până în prezent, nimeni nu a putut să identifice mecanismul aflat la originea proprietăților sale analgezice.
O serie de teste i-au convins pe autorii studiului că proteina TRPA1, activată de diverse semnale dureroase precum căldura, presiunea sau prezența anumitor substanțe chimice, ar putea fi o țintă bună pentru paracetamol. Ei au constatat mai întâi faptul că sensibilitatea la căldura radiată de o placă fierbinte ar putea fi reduse, în testele pe șoareci, prin injectarea de para-cetamol. Acest produs rămâne însă fără efect în cazul animalelor lipsite pe cale genetică de proteina TRPA1.
Cercetătorii au descoperit apoi că nu paracetamolul, ci un produs rezultat din transformarea acestuia în organism, era capabil să se lipească și să activeze receptorul TRPA1 la șoareci, dar și la om. În final, ei au constatat că acest fenomen se produce doar în măduva spinării, acolo unde se află capătul fibrelor nervoase asociate cu sensibilitatea senzorială, fapt ce concordă cu informațiile cunoscute de mult timp, potrivit cărora acest analgezic rămâne fără efect atunci când este injectat local. Localizarea particulară a acțiunii sale explică totodată felul în care paracetamolul poate avea un efect antalgic prin activarea unui receptor implicat în sensibilitatea la durere.
Dacă se confirmă faptul că proteina TRPA1 este principalul responsabil pentru efectele para-cetamolului, inclusiv la om, noi analgezice care vor ținti acest receptor ar putea fi fabricate și fără efectele toxice pe care paracetamolul le are asupra ficatului. Într-adevăr, paracetamolul este inofensiv dacă este luat într-o cantitate mai mică de un gram la fiecare șase ore, dar accidente (hepatite acute) se pot produce dacă această doză este depășită, mai ales la persoanele care au consumat alcool.
Autorii studiului au început deja să exploreze această posibilitate, plecând de la constatarea că anumite substanțe obținute din canabis pot să calmeze și ele durerea. Ei chiar au demonstrat într-un studiu că unul dintre aceste produse, care nu acționează asupra receptorilor tipici din creier pentru acest drog, poate să acționeze direct asupra proteinei TRPA1. Injectarea sa în măduva spinării, la șoareci, a redus, ca și paracetamolul, sensibilitatea acestor animale față de arsuri. În Canada, canabisul este deja utilizat terapeutic pentru a calma anumite dureri.
