Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

VIDEO şi GALERIE FOTO: „Dacă ne unim forţele, putem să dăm Guvernul şi pe preşedinte jos“


  

 

Protestele au continuat, în Piața Unirii din Focșani. Tot ce vor oamenii este ca guvernul pedelist să plece, iar președintele Traian Băsescu să-și dea demisia. „Protestăm în continuare până va fi dat jos Băsescu. Suntem nemulțumiți de tot ceea ce se întâmplă în țara asta. Salariile sunt mici, locuri de muncă nu sunt, iar noi învățăm degeaba. Vrem un președinte mai bun pentru țara asta. Dorim să trăim ca în celelalte țări ale Uniunii Europene. Cred că dacă vor fi alegeri anticipate, se va găsi un om care să candideze și care să fie un președinte bun pentru țara aceasta. Avem nevoie de un om cinstit care să ne conducă„, a declarat Valentin Ostafie.
   Unii protestatari spun că nu este nevoie de curaj pentru a-ți striga  nemulțumirile în piața publică. Alții arată cu degetul spre cei care trec indiferenți pe stradă, fără să li se alăture. „Am 60 de ani, am muncit 33 de ani și nu pot să ies la pensie că nu-mi dă Statul Român niciun leu, am fost în șomaj și s-a terminat și acesta. În Vrancea nu se găsește loc de muncă decât în confecții. Protestez împotriva lui Băsescu și a Codului Muncii. Să creeze locuri de muncă și pensio-narii care au dreptul să iasă la pensie, să îi lase. Am contribuit atâția ani cu bani și acum nu pot să primesc nimic. Este dreptul nostru să protestăm și trebuie ca toată lumea să înțeleagă că dacă ne unim forțele, putem să dăm Guvernul și pe președinte jos. Mesajul meu pentru Băsescu este să plece și să ne lase în pace. Vrem ca toată averea lui să se confiște. Este doamna Plăcintă care a făcut un copil «eminent» care face numai belele și a primit o pedeapsă cu suspendare. Dacă era altul, era închis cel puțin 10-15 ani. Dacă e lege, să fie pentru toți, indiferent că este senator sau om de rând”, a fost de părere Mihai Balosin.
   „Noi am venit aici să facem manifestație pentru că nu vor să lase TVA-ul la alimente mai puțin cu cinci procente, au distrus alimentația cu prețurile astea. Dorim investiții în agricultură, căci fără agricultură, viața se scumpește”, a spus și Vasile Paraschiv, din Cîmpineanca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?