Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Liderii PSD i-au cerut premierului să aloce corect banii din fondul de rezervă


   Președintele Partidului Social Democrat, Victor Ponta și vicepreședintele PSD, Marian Oprișan, au demascat, ieri, planurile puterii de a plăti campania electorală a partidelor din arcul guvernamental cu bani publici.
   Prezenți la întâlnirea Asociației Comunelor din România, liderii social-democrați au explicat mecanismul pus la cale de Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu. Astfel, Victor Ponta le-a spus, ieri, primarilor de comune că „în acest moment” se pregătesc bani pentru parlamentarii puterii „din fondul de rezervă al premierului în loc să fie ajutate loca-litățile care au avut de suferit din cauza ninsorilor”. Ponta i-a solicitat premierului Ungureanu să nu folosească banii din fondul de rezervă pentru a-i da înaintea campaniei electorale în colegiile parlamentarilor puterii. „Solicit premierului Ungureanu ca banii aceia să fie folosiți în primul rând pentru comunele și orașele care au avut de suferit și au pierdut bani în timpul deszăpezirilor. După care parlamentarii mai încolo, că pot să aștepte”, a declarat Victor Ponta.
   La rândul său, președintele PSD Vrancea, Marian Oprișan, a spus că parlamentarii din arcul guvernamental urmează să primească banii pentru amendamentele depuse în luna decembrie la votarea bugetului de stat.

Primarii puterii se pregătesc să taie panglici

   Potrivit gandul.info, surse din PDL au declarat că în aceste zile se pregătește o hotărâre de guvern prin care să fie alocate fonduri administrațiilor locale ale partidelor la guvernare, motivul fiind acoperirea cheltuielilor curente și de capital. Banii ar urma să vină din fondul de rezervă al guvernului care va fi alimentat din tăierile operate la ministere. În calculele democrat-liberalilor, grosul sumelor care vor pleca în teritoriu va proveni de la ajustările de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, de la Programul pentru Dezvoltarea Infrastructurii (PNDI). De altfel, în ședința de guvern de marți s-a decis o diminuare a bugetului ministerului condus de Cristian Petrescu, din cele 100 de milioane de lei bugetate pentru PNDI fiind luate 80. Alți bani ar urma să vină de la Ministerul Transporturilor, în acest caz însă neluându-se deocamdată o decizie. Hotărârea a fost anunțată de premierul Mihai Răzvan Ungureanu care, la postul public de televiziune, a vorbit de o redimensionare a bugetelor celor două ministere și despre prioritizarea investițiilor. Gandul.info mai scrie că, până se vor face toate socotelile, parlamentarii puterii au primit sarcină să întocmească listele cu primăriile din colegii către care să plece banii, având promisiunea că hotărârea de guvern va fi gata cel târziu săptămâna viitoare. Astfel, primarii se pot pregăti de tăieri de panglici deoarece s-a decis ca prioritară să fie finalizarea obiectivele care sunt executate în proporție de 80 la sută, cărora li se adaugă investițiile aflate în zone de interes turistic, ceea ce presupune finanțarea pentru drumurile județene și locale, rețele de apă, canalizare și epurare.

Subvenții în agricultură

   Pe parcursul a patru zile, delegațiile primarilor de comune din țară au prezentat, la Adunarea de la București, care sunt principalele probleme cu care se confruntă și pentru care vor găsirea ime-diată a unor soluții: modificarea legii fondului funciar, a ordonanței de urgență 124/2011 prin care sunt tăiate ajutoarele sociale persoanelor care au datorii la impozitele și taxele locale, acordarea de subvenții în agricultură și subvenționarea motorinei pentru agricultură, deblocarea posturilor din administrația publică locală și mărirea salariilor pentru personalul din administrația publică locală.
   Toate aceste propuneri au fost susținute și de cei 16 primari vrânceni care au participat la Adunarea Generală a ACoR. „Au fost propuse mai multe modificări ale legislației actuale. Este cunoscut faptul că guvernarea pedelistă a luat mai multe măsuri prin care s-a îngreunat și chiar blocat administrația publică locală, iar categorii importante de oameni au ajuns în situația de a nu-și mai putea desfășura activitatea. De aceea am cerut acordarea de subvenții în agricultură pentru că agricultorii se află în imposibilitatea de a-și mai lucra pământurile deoarece costurile sunt uriașe”, a afirmat primarul comunei Slobozia Bradului, Valerică Zamfirescu. El a precizat că deblocarea posturilor din administrația publică locală și mărirea salariilor ar duce la creșterea calității actului administrativ. „Nu poți avea performanță în administrația publică locală cu salarii de 500 de lei. Niciun profesionist nu vine să lucreze în administrație pentru un salariu puțin mai mare de 100 de euro”, a mai spus primarul Valerică Zamfirescu.

Salariul unui primar, un sfert din cel al unui funcționar

   Salariile foarte mici pe care le au primarii de comune s-au aflat și în atenția liderilor PSD, Victor Ponta și Marian Oprișan. Președintele PSD le-a spus primarilor de comune că salariile edililor trebuie să fie mai mari pentru ca aceștia să nu fie corupți. „Cum poți să-i ceri unui primar, care are salariul cât un sfert din cel al unui funcționar care stă la București, să nu fie corupt? Cum poți să-i ceri unui medic, care câștigă 10-15 milioane, să nu primească ceva de la pacient sau să nu plece din țară?”, a fost mesajul lui Victor Ponta la Adunarea Generală a Asociației Comunelor din România. În aplauzele primarilor, liderul PSD a spus că lucrurile trebuie „reașezate”. „Dumneavoastră trebuie să fiți impecabili din punctul de vedere al integrității, dar trebuie să fiți și plătiți pe măsura muncii dvs, nu poți doar să ceri și să nu dai nimic în schimb. Noi nu suntem europeni, dumneavoastră vă comparați salariile cu cei din Europa? Nu are rost să ne comparăm”, le-a transmis Ponta primarilor. El a adăugat că, ajunsă la guvernare, USL poate mări salariile primarilor, dar „la prima greșeală, aceștia să plătească foarte dur”. Ponta și Oprișan au primit plachete aniversare, cu ocazia împlinirii a 15 ani de la înființarea Asociației Comunelor din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?