Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Vizite de documentare


   Liceul Teoretic „Ioan Slavici” din Panciu a stabilit programul de activități pentru săptămâna „Åžcoala Altfel”, din perioada 2-6 aprilie. Acestea urmăresc dezvoltarea relațiilor de parteneriat cu reprezentanții comunității locale, educarea elevilor în spiritul cetățeniei active și al valorilor etice și estetice, precum și stimularea formării unui mod de viață sănătos și a dobândirii unor deprinderi de muncă intelectuală, favorabile dezvoltării personalității în toate dimensiunile sale.
   Pentru atingerea acestor scopuri, elevii vor fi antrenați în activități cât mai variate, majoritatea desfășurându-se pe ateliere de lucru și pe domenii, respectiv educație, teatru, comunicare, artă, creație, muzică și jurna-lism. Concomitent, se vor organiza vizite și excursii de documentare, atât în oraș, la biserici și la Hrubele lui Åžtefan cel Mare, cât și în diferite zone, precum Cheile Tișiței sau Parcul dendrologic Hemeiuși din Bacău.
   Elevii vor mai participa și la activități de caritate și voluntariat, dezbateri pe diferite teme, vizionări de filme educative, concursuri, dar și la competiții sportive de fotbal, handbal șah și tenis de masă.
Tot în cadrul săptămânii „Åžcoala Altfel”, Liceul Teoretic „Ioan Slavici” va organiza, în perioada 3-5 aprilie, și „Zilele Porților Deschise”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?