Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635
Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635

Cine şi-o mai pune centrală de scară….


   În noaptea de Moș Nicolae (dacă mi-aduc bine aminte) a fost ultima oară când am făcut duș. Åži când caloriferele au dat ultima undă de căldură în camerele apartamentului. De atunci și până ieri, ne-am spălat cu apă înfierbântată pe aragaz, ne-am încălzit cu calorifere băgate în priză și am apăsat butonul de la bușon, căci tot sărea siguranța.
   Un bloc de zece etaje din centrul Focșaniului a stat două luni și jumătate fără căldură și apă caldă, într-o iarnă plină de Coduri galbene și portocalii, în cea mai grea iarnă din ultimii zeci de ani, neștiuți și mucegăiți, căci s-a stricat centrala de scară. Da, în urmă cu vreo șapte-opt ani, locatarii au luat decizia să se debranșeze de la ENET și să fie cumpărată o centrală de scară. Când zeci de mii de focșăneni rămâneau fără apă caldă, noi zâmbeam mulțumiți și superiori… Până la sfârșitul anului trecut, când centrala n-a mai răbdat suprasolicitarea, proasta întreținere, intervențiile neautorizate și a cedat.
   Administratora ne-a chemat la ședință. Lasă că se duc cei care se duc și se rezolvă, ne-am zis. Nu s-a rezolvat. La a doua ședință ne-am dus, căci frigul ne mușca, iar copiii ne erau neîmbăiați. Toată lumea avea ceva de spus, unul o acuza pe administratoră, altul și-a adus aminte că vecinul are datorii, altul întreba de fondul de rulment, unul zicea că știe un inginer, altul că a vorbit la o firmă și trebuie cumpărată altă centrală, care costă 400 de milioane… După o oră jumătate în care nimeni nu a ascultat pe nimeni, am plecat, sperând că cei mai bătrâni și mai înțelepți vor decide. Au decis să comande elemenți noi la o firmă din București, astfel încât să ne coste „doar” vreo două sute de milioane, adică trei milioane trei sute de apartament… Era înainte de Crăciun.
   Nu are rost să mai lungesc povestea. Abia ieri am făcut duș și s-au încălzit caloriferele, după multe telefoane la firma din București, care a trebuit, cică, să comande elemenții în Franța, după coduri care au blocat drumurile, după țevi sparte, după ce toate camerele, mobila și hainele s-au umplut de igrasie, combătută cu substanțe ce ne iritau ochii și gâtul, după ce copiii au stat bolnavi o lună de zile, după nopți tremurate sub plapumă și cu căciuli pe cap.
   Ieri când am ieșit din casă, am văzut lipit pe ușa de la intrarea în scară, un bilețel de un galben sclipitor, reclamă la o firmă care se ocupă cu zugrăveli, reparații, recondiționări apartamente. Probabil au aflat că cele aproape 40 de apartamente din bloc au nevoie de așa ceva…
Centrala de scară mi se pare o soluție foarte proastă, pe care, personal, nu o recomand. Când venea frigul și o sunam pe administratoră să o întreb de ce nu pornește centrala, zicea că nu sunt de acord locatarii, că ne costă și să mai punem un pulover pe noi. Când se mai nimereau zile cu 15 grade, în februarie, duduiau calorife-rele, căci nu stătea nimeni să ajusteze temperatura la centrală. Când își făcea un vecin vreo reparație, oprea căldura și apa la toată scara, fără să anunțe.
   Nu zic că ENET-ul e bun, nu zic că centrala de apartament e bună, nu știu. Cert este că traiul la bloc înseamnă să depinzi, într-o măsură mai mică sau mai mare, și din anumite puncte de vedere, de vecini. Åži cu cât sunt mai mulți cu atât e mai greu.

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?