Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632
Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632

ULTIMA ORĂ : Stare de alertă în Vrancea!


   Ministrul Administrației și Internelor, Gabriel Berca, a aprobat starea de alertă pentru județul Vrancea, a anunțat duminică purtătorul de cuvânt al MAI, Marius Militaru. Acesta a precizat că starea de alertă în județul Vrancea este valabilă până marți și că acest lucru nu presupune alte lucruri suplimentare.

   Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, și vicepreședinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, solicită acordul Ministerului de Interne pentru declararea stării de alertă în condițiile în care în județ mai sunt localități izolate de zăpadă și a fost emis Cod portocaliu de ninsori abundente.  „Ca urmare a situației existente la nivelul județului și a atenționării meteorologice privind Codul Portocaliu de ninsori abundente, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Vrancea, la propunerea președintelui Consiliului Județean, Marian Oprișan, vicepreședinte al CJSU, a aprobat menținerea situației de urgență, până la revenirea la situația de normalitate, și a solicitat acordul Ministerului Administrației și Internelor în vederea declarării stării de alertă”, se arată într-un comuniat al Consiliului Județean Vrancea.
   Hotărârea Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Vrancea a fost luată, sâmbătă seara, în ședință extraordinară, în baza articolului 4, aliniatul 1, litera a) și b) din O.U.G. 21/2004. Același act normativ arată, la articolul 4, aliniatul 2 că „pe timpul stării de alertă se poate dispune orice măsură necesară pentru înlăturarea stării de forță majoră”.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?