Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

VIDEO ȘI GALERIE FOTO: Gravidă adusă la spital de ambulanţa pe şenile


 

   O femeie de 20 de ani, din Lămotești, comuna Milcovul, a fost adusă la Spitalul Județean de Urgență cu o ambulanță pe șenile. Tânăra era însărcinată și  avea hemoragie severă. În ciuda dificultăților întâmpinate pe traseu, sulurile de zăpadă fiind foarte mari, unele înalte de peste un metru și jumătate, cu pereți ce formau pante abrupte, multe chiar în unghi de 90 grade, doctorul, care este și conducătorul autospecialei, a dat dovadă de profesionalism și a reușit să-și croiască drum.
   Când medicii au ajuns la femeie, era deja prea târziu pentru făt. Tânăra suferise un avort spontan. După ce i s-au acordat îngrijiri medicale, ea a fost adusă într-o ambulanță pe șenile la Focșani, fiind preluată de un echipaj SAJ și transportată la spital. Apoi, ambulanța a plecat la Oreavu, unde doi bătrâni au suferit degerături la nivelul mâinilor și picioarelor.
   Ambulanța pe șenile, ce aparține SAJ Iași, a fost trimisă în Vrancea pentru misiuni de salvare a persoanelor la care ambulanțele obișnuite nu pot ajunge.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?