Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

Ore mai scurte din cauza gerului


Vremea rea continuă să facă probleme în școlile din Vrancea. La Vînători, în trei unități școlare nu s-a învățat ieri, din cauza gerului năprasnic și a viscolului. Au fost închise Åžcolile Rădulești și Balta Raței, iar la grădinița din Jorăști copiii nu au venit pentru că centrala termică a cedat gerului și trebuie reparată. Gheorghe Macovei, primarul comunei Vînători, a spus că, astăzi, elevii se vor întoarce la școală, iar preșcolarii vor relua cursurile, cel mai probabil, mâine.
De asemenea, pentru ca elevii să ajungă în siguranță acasă, la Grupul Åžcolar „Gh. Balș” din Adjud s-a decis reducerea cu cinci minute a orelor de curs și a pauzei. „Cursurile se vor desfășura așa până la finalul acestei săptămâni, când va înceta codul portocaliu. În cazul în care elevii nu vor avea cu ce să plece acasă, ei vor putea rămâne în cămin unde le este asigurată căldura”, a declarat directorul Maria Burlă.
La Inspectoratul Åžcolar Județean se centralizează toate problemele semnalate din județ. Directorii unităților de învățământ au obligația să anunțe orice modificare sau întrerupere de cursuri pentru a se găsi cea mai bună soluție, iar programul elevilor să nu fie foarte tare dat peste cap. Toate informările sunt transmise mai departe Ministerului Educației.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?