Ediția: Joi 13 iunie 2024. Nr. 6648
Ediția: Joi 13 iunie 2024. Nr. 6648

Animalul a avut poftă de struguri


Doi bărbați din localitatea Bordești au ajuns să se ia la bătaie, după ce calul unuia dintre ei a intrat în via celuilalt și a mâncat struguri.
Avram C., de 47 de ani, va răspunde în fața judecătorului pentru loviturile aplicate vecinului său, care a avut nevoie de 6-7 zile de îngrijiri medicale. Potri-vit rechizitoriului prin care învinuitul a fost trimis în fața judecătorului, fapta s-a petrecut în data de 14 septembrie 2011. Avram l-ar fi lovit pe vecinul său cu o toporișcă în zona umărului stâng, dar a susținut în fața procurorilor că ar fi dat cu bățul.
Victima are două hectare cu vie și a fost anunțată de un martor că animalul învinuitului a intrat în podgoria sa și a mâncat struguri, provocând pagube destul de însemnate.
Întâlnindu-l pe proprietarul calului, victima i-a reproșat că a lăsat animalul nesupravegheat și i-a cerut să-i achite 50 de lei, contravaloarea pagubei. 
În urma discuției avute cu inculpatul, victima nu s-a ales cu bani, ci cu o bătaie zdravănă. Acum, vrea ca inculpatul să-i plătească 1.500 de lei ca despăgubiri pentru neajunsurile suferite în urma acestui conflict.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Focșani. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?